sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Vâlcea, caută victoria la Baloteşti

Cu două remize în debutul sezonului, CSM-ul încercă să spargă gheaţa, sâmbătă de la ora 11, la Baloteşti şi să se impună în faţa unei grupări locale CS, aflate la cel de-al doilea sezon în liga secundă. Extrem de motivat portarul Vlad Muţiu speră ca echipa sa să reuşească obţinerea celor 3 puncte partida din judeţul Ilfov. ”Degeaba am făcut eu un meci bun cu ASU Poli dacă echipa nu a câştigat. Important este că jucăm începând cu acest meci de la Baloteşti, altceva faţă de meciurile amicale şi sunt sigur că rezultatele bune vor veni în perioada imediat următoare. Au fost două meciuri oficiale în debutul sezonului pe care le puteam câştiga. Avem forţa necesară pentru a fi acolo în faţă. Probabil prima victorie o vom obţine chiar în runda de sâmbătă la Baloteşti”, a afirmat Muţiu care a sosit în Zăvoi în această vară de la Dinamo II. La meciul de la Baloteşti, vâlcenii se pot baza din nou pe juniorul Stephan Drăghici, cel care şi-a ispăşit etapa de suspendare după eliminarea din meciul de la Arad. Drăghici a fost prezent săptămâna trecută la naţionala Under 19, unde a jucat două meciuri amicale, cu Israel.” El este un jucător cu potenţial, pe care îl avem împrumutat până în vara anului viitor. Din păcate, nu l-am putut folosi în meciul cu ASU Poli Timişoara, dar sper să ne ajute în jocul de la Baloteşti”, a spus Jerry Gane. Tot în runda a treia în liga secundă se vor mai juca partidele: 19 august, ora 18- Olimpia Satu Mare – FC Braşov; 20 august, ora 11-CS Afumaţi- Academica Clinceni, Unirea Târlungeni – Metalul Resiţa, Juventus Bucureşti -Șoimii Pâncota, Sepsi OSK Sfântul Gheorghe – Luceafărul Oradea, ACS Berceni – Chindia Târgovişte; 20 august, ora 12.30-AFC Dunărea Călăraşi – CS Mioveni; 20 august, ora 15.30-UTA Bătrâna Doamnă – Dacia Unirea Brăila; 21 august, ora 12.30- ASU Politehnica Timişoara – Foresta Suceava.

Politica