joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

23 de militari ruși au murit și alții sunt blocați sub dărâmături

23 de militari ruşi au murit şi alţi trei sunt încă prinşi sub dărâmături, în urma accidentului de duminică seară, când o clădire militară din sud-vestul Siberiei s-a prăbuşit, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, relatează agenţia de presă rusească TASS.

Conform purtătorului de cuvânt al Ministerului Apărării, generalul Igor Konaşenkov, corpurile a 23 de persoane au fost scoase dintre rămăşiţele bazei militare din regiunea Omsk, situată în sud-vestul Siberiei, din Rusia.

El a precizat că 19 militari au fost transportanţi către diferinte centre medicale pentru a li se acorda îngrijiri. Zece soldaţi paraşutişti, răniţi în incident, au fost direcţionaţi către Moscova.

Policlinica Buna Vestire Craiova

"Primul avion militar care transporta zece membri ai serviciului militar a decolat către Moscova", a declarat Konaşenkov, potrivit Mediafax.

O secţiune a clădirii cu patru etaje în care se afla Centrul de Instruire 242 al Forţelor aeropurtate din satul Svetlîi, situat în regiunea Omsk, s-a prăbușit aseară, la ora 19.52 (19.52 ora României). În momentul prăbuşirii, în clădire se aflau 337 de militari.

Potrivit unei surse din cadrul autorităţilor regionale, accidentul ar fi fost cauzat de încălcări ale normelor de lucru în timpul procedurilor de reparaţie a clădirii.

"Baza militară din satul Svetlîi fusese supusă unor proceduri de reparaţie. O versiune ar fi ca posibile erori să fi intervenit în timpul reparaţiilor, inclusiv o modificare în structura clădirii", aprecizat sursa respectivă. "Această variantă va fi verificată."

Potrivit acestei surse, acoperişul şi pereţii exteriori s-au prăbuşit parţial. Ministrul rus al Apărării Naţionale, Serghei Şoigu, a solicitat o evaluare tehnică a tuturor clădirilor care au fost reparate într-un oraş militar din Omsk.

 

Foto:evz.ro

Politica