Componentele Ligii a III-a şi-au încheiat vacanţa competiţională şi se vor reîntoarce să „transpire” pe gazon. Doljul este reprezentat în acest eşalon de trei echipe, dintre care, însă, numai două vor juca în debutul returului. În seria a III-a, CS Podari va întâlni, în deplasare, FCM Târgovişte, echipă cu o linie de clasament apropiată de cea a podărenilor, dar care va deţine avantajul terenului propriu, în confruntarea programată sâmbătă, de la ora 15.00. În debutul campionatului, Podari a cedat în faţa formaţiei din Târgovişte, însă, de atunci, s-au schimbat multe şi doljenii arăta altfel.
Dacă sunt mai puternici sau mai slabi asta va rămâne de văzut, sâmbătă, pe teren, când vor lupta pentru cele trei puncte puse la bătaie. Dragoş Bon speră la o victorie, pentru ca începutul de retur să-i prindă cu un moral ridicat pe elevii săi, dar consideră că echipa din Târgovişte este un adversar care poate pune probleme, în ciuda situaţiei din clasament. CS Podari nu se va putea baza cu siguranţă pe serviicile lui Ciocârlă la Târgovişte, acesta fiind suspendat pentru cumul de cartonaşe, iar incertitudini sunt din partea lui Şerban, Surugiu şi Săceanu, primii doi acuzând probleme medicale, iar ultimul având încă o situaţie contractuală neclară, care necesită o rezolvare din partea comisiilor federale.
Ne aşteaptă un joc dificil la Târgovişte, e prima etapă din retur şi va trebui să începem cu dreptul. Sper să fim în efectiv complet până la ora jocului, pentru că avem câteva probleme, Şerban, Surugiu, sunt uşor accidentaţi, iar Săceanu are acea problemă cu contracul, pe care sperăm ca federaţia să o rezolve până sâmbătă, ca să îl putem folosi, este căpitanul echipei şi lipsa lui se va simţi mult. Formaţia din Târgovişte este o echipă incomodă, obişnuită cu nivelul Ligii a III-a, imprevizibilă, iar în perioada turului a avut rezultate oscilante, nu ştii când să te aştepţi la o evoluţie bună din partea lor sau când joacă prost, aşa că va trebui să fim foarte atenţi şi pragmatici.
A declarat Dragoş Bon, antrenor CS Podari
Filiaşiul merge la lider
De cealaltă parte, în seria a IV-a, CSO Filiaşi se va deplasa, sâmbătă, pe terenul liderului seriei, Naţional Sebiş. Pe elevii lui Ciurea îi aşteaptă un joc extrem de dificil, contra unei formaţii ce joacă fotbal şi are gânduri de promovare, iar în perioada de iarnă şi-a mărit calitatea lotului şi s-a întărit considerabil. În tur, Naţional Sebiş s-a impus la Filiaşi, scor 2-1, după un joc în care doljenii s-au ţinut tare. Antrenorul filieşenilor, Gigi Ciurea, consideră că un rezultat de egalitate ar fi excelent, ţinând cont de nivelul echipei din Sebiş şi de faptul că echipa sa suferă trei indisponibiltăţi, care produc un anumit dezechilibru în primul 11.
Jucăm cu liderul, echipa de pe primul loc, care s-a întărit în iarnă şi se bate pentru promovare. Au adus jucători care au mai jucat prin Liga I, s-a format o echipă mai puternică faţă de turul campionatului. Sper ca noi să facem un joc bun, să nu ne facem de râs, iar dacă ne-am întoarce cu un punct, ar fi excelent. Un rezultate de egalitate ar fi foarte bun, dar cel mai mult mă interesează să facem noi un joc bun, chiar dacă o să pierdem. Avem şi trei indisponibili, prin Lupu, care este suspendat, Neacşu şi Obeanu, cei doi fiind accidentaţi.
A spus Gigi Ciurea, tehnicianul CSO Filiaşi
Tot din seria a IV-a mai face parte şi ACSVM Craiova, însă elevii lui Victor Naicu şi Alin Gavrilă vor “sări” peste prima etapă a returului. Formaţia pe care “municipalii” trebuiau să o întâlnească, Minerul Mehedinţi, s-a desfiinţat şi doljenii vor câştiga partida la “masa verde”.
––––-
PROGRAM ETAPA A XIV-A
Vineri, 6.03
Urban Titu – Chindia Târgovişte ora 15.00
CS Afumaţi – Dinicu Golescu Câmpulung ora 15.00
Atletic Bradu – Inter Clinceni ora 15.00
SCM Argeşul Piteşti – CS Sporting Roşiori ora 15.00
Sâmbătă, 7.03
FCM Târgovişte – CS Podari ora 15.00
CS Vişina Nouă – CS Ştefăneşti ora 15.00
Concordia Chiajna II – AFC Astra ora 15.00
CLASAMENT SERIA A III-A
1. SCM Argeş Piteşti 13 8 3 2 29-18 27
2. Chindia Târgovişte 13 8 2 3 25-12 26
3. CS Afumaţi 13 7 4 2 32-15 25
4. Concordia II Chiajna 13 6 3 4 24-17 21
5. ACS Urban Titu 13 6 3 4 14-13 21
6. CS Ştefăneşti 13 5 5 3 20-17 20
7. Dinicu Golescu Câmpulung 13 5 5 3 16-16 20
8. CS Vişina Nouă 13 5 2 6 25-22 17
9. Sporting Roşiori 13 4 3 6 19-19 15
10. Inter Clinceni 13 4 2 7 21-18 14
11. FCM Târgovişte 13 3 4 6 13-32 13
12. Atletic Bradu 13 2 6 5 24-27 12
13. CS Podari 13 3 2 8 10-20 11
14. AFC Astra II 13 3 0 10 14-40 9
PROGRAM ETAPA A XIV-A
Vineri, 6.03
Vulturii Lugoj – CS Ineu ora 15.00
Nuova Becicherecul Mic – Ştiinţa Turceni ora 15.00
Pandurii II Tg.Jiu – CS Millenium Giarmata ora 15.00
Sâmbătă, 7.03
FC Hunedoara – Minerul Motru ora 15.00
Naţional Sebiş – CSO Filiaşi ora 15.00
UTA Bătrâna Doamnă stă
CLASAMENT SERIA A IV-A
1. Naţional Sebiş 12 9 3 0 21-4 30
2. Nuova Becicherecu Mic 12 8 4 0 36-9 28
3. UTA Bătrâna Doamnă 12 8 3 1 28-11 27
4. Millenium Giarmata 12 7 2 3 14-8 23
5. Vulturii Lugoj 12 6 2 4 7-9 20
6. ACSO Filiaşi 12 4 5 3 17-12 17
7. Pandurii II Târgu Jiu 12 5 2 5 15-16 17
8. FC Hunedoara 12 4 3 5 11-17 15
9. CS Ineu 12 4 0 8 9-27 12
10. Minerul Mehedinţi 12 2 2 8 6-18 8
11. CS Minerul Motru 12 1 4 7 14-23 7
12. Ştiinţa Turceni 12 1 4 7 7-19 7
13. ACS Viitorul Municipal Craiova 12 0 4 8 8-20 4