vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Din nou PLOI, din nou PERICOL de INUNDAŢII

16 judeţe din ţară sunt de noaptea trecută sub COD GALBEN de precipitaţii. Între acestea se regăsesc toate cele cinci judeţe ale Olteniei.
Astfel, potrivit avertizării emise de Administraţia Naţională de Meteorlogie, până vineri la ora 12 sunt aşteptate ploi însemnate cantitativ. Instabilitatea atmosferică se va accentua în Oltenia, sudul Banatului şi al Munteniei, Dobrogea, precum şi cea mai mare parte a Carpaţilor Meridionali.
Temporar vor fi averse ce vor avea caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20…25 l/mp şi pe arii restrânse 45…50 l/mp.
Întrucât cantităţiele de precipitaţii preconizate vor fi crescute, hidrologii au emis şi ei COD GALBEN de inundaţii.
Avertizarea emisă de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor a intrat în vigoare aseară la ora 19 şi se menţine până vineri la ora 18. În acest interval sunt aşteptate scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu depăşiri ale COTELOR DE ATENŢIE.

Astfel că a fost insituit COD GALBEN, după cum urmează:
–  În intervalul 18.06.2014 ora 19.00 – 20.06.2014 ora 18.00 pentru scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, în bazinele hidrografice mici din judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Hunedoara, Gorj, Sibiu, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi Olt.
–  În intervalul 18.06.2014 ora 23.00 – 20.06.2014 ora 18.00 pe râurile din bazinele hidrografice: Timiş superior, Cerna (judeţul Caraş-Severin), Drincea (judeţul Mehedinţi), afluenţii Mureşului din judeţul Hunedoara, Jiu superior şi afluenţii săi din judeţele Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Dolj, Desnăţui (judeţul Dolj), afluenţii Oltului mijlociu şi inferior (judeţele Sibiu, Vâlcea, Gorj şi Olt), Călmăţui, Vedea (judeţele Olt, Argeş şi Teleorman), afluenţii Argeşului inferior din judeţele Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu şi Ilfov) şi pe râurile mici din Dobrogea (judeţele Constanţa şi Tulcea).

ISU OLT, pe baricade

Policlinica Buna Vestire Craiova

Oltul se află de azi noapte sub COD GALBEN de ploi şi posibil grindină. Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă au fost alertate.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Matei Basarab” al judeţului Olt a fost informat de Administraţia Naţională de Meteorlogie că începând de mâine, 19 iunie, ora 03.00 până vineri, 20 iunie, ora 15.00, judeţul Olt se va  afla sub incidenţa unei atenţionări meteorologice Cod Galben de ploi însemnate cantitativ. În intervalul menţionat, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în zona Olteniei, vor fi averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20-25 de l/mp şi pe arii restânse 45-50 de l/mp.    Avertizarea a fost trimisă către toate Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă din judeţ şi instituţiile care fac parte din Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.
Alin Băsăşteanu, purtător de cuvânt ISU Olt

La Vâlcea încă sunt probleme

Codurile emise de meterologi şi hidrologi vizează, aşa cum am menţionat mai sus, toată Oltenia, inclusiv judeţul Vâlcea, judeţ care şi acum întâmpină probleme.
Inundaţiile din ultima perioadă au produs pagube serioase la Vâlcea.

Au fost inventariate un număr de 73 de localităţi, pe raza cărora, în perioada 10 mai – 06 iunie 2014, s-au produs situaţii de urgenţă. De asemenea, s-a efectuat o evaluare a costurilor de refacere şi reconstrucţie pentru o parte din obiectivele afectate, respectiv: infrastructură tehnico-edilitară comunală afectată, în sumă de 16.916.139 lei; drumuri naţionale afectate, în sumă de 16.200.000 lei; drumuri judeţene afectate, în sumă de 5.575.000 lei; obiective afectate aflate în administrarea Direcţiei Silvice Vâlcea, în sumă de 2.404.380 lei; obiective afectate aflate în administrarea SGA Vâlcea, în sumă de 285.000 lei.
Au anunţat săptămâna trecută reprezentanţii Prefecturii Vâlcea

Zilele trecute a apărut o nouă problemă, o nouă alunecare de teren, cauzată de ploi, care pune în pericol un drum judeţean şi mai multe locuinţe din comuna vâlceană Pesceana.

În urma ploilor din aceste zile, platforma drumului judeţean care străbate comuna s-a scufundat o jumătate de metru la baza dealului din comună şi mai multe locuinţe sunt în pericol de a fi afectate. Sunt case noi, oamenii au venit la primărie, sunt speriaţi şi ne-au cerut soluţii pentru a stabiliza dealul. Există varianta realizării unor diguri cu gabioane, dar costă şi atunci singurii care ne pot ajuta sunt cei de la Consiliul Judeţean. Oricum, drumul judeţean a fost afectat în urma ploilor din mai şi în zona pădurii Pesceana. Să sperăm că se rezolvă, pentru că la fiecare ploaie torenţială situaţia se agravează. Dacă acest drum se distruge, se rupe orice legătură directă prin Şirineasa cu Râmnicul şi nu avem decât o alternativă, un ocol de 30 de km.
A declarat, pentru AGERPRES, primarul localităţii Pesceana, Ion Vasile

Pe de altă parte, ieri preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea a recepţionat noul pod din comuna Nicolae Bălcescu, construit de militari în locul celui care a fost distrus de ape în urmă cu o lună, lăsând izolate 150 de familii.

Puţini dintre locuitorii comunei Nicolae Bălcescu mai credeau că cele două sate izolate, după ce podul peste râul Topolog a fost distrus de ape, vor avea din nou şi încă repede drum de legătură cu centrul localităţii. Această minune s-a întâmplat totuşi în mai puţin de 30 de zile, timp în care formaţiile militare puse la dispoziţie de către Ministerul Apărării Naţionale au reuşit să construiască un alt pod în locul celui dărâmat de ape.
A declarat Cîlea, potrivit AGERPRES

Podul a fost construit, gratuit, de militarii de la UM 01684 Alba Iulia şi UM 01784 Râmnicu Vâlcea. Materialele de construcţie au fost achiziţionate de CJ Vâlcea care a alocat în acest sens suma de 100.000 lei.

Politica