joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Măsură extremă luată de conducerea Pandurilor

Situaţiile disperate cer măsuri disperate. Acesta pare să fie principiul adoptat de conducerea formaţiei gorjene pentru a stopa seceta de puncte ce a caracterizat echipa pregătită de Pustai de la reluarea campionatului până în ultima etapă disputată.
Un singur punct în patru jocuri, nu este un bilanţ deloc îmbucurător, mai ales pentru o echipă ce are pretenţii la locuri de cupă europeană. Soluţia găsită de conducerea clubului din Târgu-Jiu pentru a revitaliza jocul gorjenilor este una inedită şi în acelaşi timp extremă.

Conducerea executivă şi cea tehnică a clubului Pandurii Lignitul Târgu Jiu a stabilit următoarea măsură: se blochează salariile şi primele jucătorilor şi staffului tehnic până la îndeplinirea obiectivului stabilit: 5 puncte din următoarele 3 meciuri.
Se arată într-un comunicat apărut pe site-ul oficial al formaţiei Pandurii, care va avea ceva de furcă în meciurile viitoare

În acest sens, în următoarele trei etape, Pandurii se vor deplasa la Dinamo Bucureşti, vor primi vizita lui CFR Cluj, şi apoi vor evolua în deplasare la Gaz Metan Mediaş. Un program nu foarte accesibil, dar din care se pot scoate cinci puncte.
Cu o victorie la Mediaş şi două puncte scoase în confruntările cu Dinamo şi CFR Cluj, elevii lui Pustai şi-ar putea debloca primele de joc şi salariile, revenind pe un făgaş normal.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica