Meci de pregătire la Işalniţa

Amânat din cauza negăsirii unui teren aflat în condiţii optime pentru a juca fotbal, partida de verificarea dintre ocupanta locului doi în liga a IV-a Dolj şi formaţia de liga a III-a din Işalniţa se va materializa în data de azi, pe stadionul din Işalniţa. Meciul de pregătire va pune faţă în faţă două echipe doljene, de ligi diferite, care se află pe ultima sută de metri în privinţa pregătirilor pentru a doua parte a sezonului. Ambele au suferit schimbări consistente în cadrul lotului în pauza de iarnă, la echipa din Işalniţa mai mult de jumătate din echipa folosită în toamnă fiind înlocuită cu jucătorii de la formaţia din liga a IV-a.

Nici Dunărea Bistreţ nu a stat pe bară în această iarnă, aducând o serie de fotbalişti cu care doreşte să atace promovarea în liga a III-a. Municipalii au la activ şi un cantonament de şapte zile la Băile Felix, unde au avut parte de mai multe jocuri de pregătire, cu echipe de nivel judeţean din Bihor. Dunărea Bistreţ se află la al patrulea amical, după ce a întâlnit de la reluarea pregătirilor Energia Craiova, CS Podari şi CSU II, ieşind învingătoare doar în primul şi ultimul joc. De altfel, trupa lui Mirea are în probe mulţi juniori, pe care îi va testa în partida de azi, dar şi în amicalele de sâmbătă şi duminică, când va întâlni FC Balş, respectiv Fulgerul Mârşani, staff-ul tehnic dorind să definitiveze lotul după jocurile de la sfârşitul săptămânii. Gruparea din Işalniţa va oficia un nou joc de verificare, sâmbătă, la Târgu-Jiu, contra echipei satelit a pandurilor. 

Populare

Recomandări

Atenţionare de călătorie emisă de MAE pentru românii care merg în Italia

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de...

Craiova. Noua șosea între Brestei-Râului și Calea Severinului se deschide astăzi

Drumul care va conecta Calea Severinului, de la intersecția...

În weekend, Craiova e în sărbătoare! Parcul Nicolae Romanescu împlinește 120 de ani

Cu 120 de ani în urmă, prindea viață, la...

O nouă avertizare RO-Alert, după ce un urs a fost observat într-o localitate vâlceană

Un urs a fost observat într-o localitate vâlceană. Autoritățile...