marți, aprilie 30, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Tradiții și superstiții oltenești în Săptămâna Patimilor! Cum se pregătesc credincioșii să primească lumina Învierii

Paștele este cea mai importantă sărbătoare creștină a anului, pentru prima dată fiind sărbătorit în jurul anului 1400 înainte de Hristos. Sărbătoarea Paștelui poate fi asociată cu primăvara. Retrezirea naturii la viață simbolizează noua viață pe care creștinii au câștigat-o prin crucificarea și Învierea lui Iisus.

Ne aflăm în Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare, cea în care credincioșii se pregătesc să primească lumina Învierii. Este perioada presărată cu frumoase rânduieli şi obiceiuri străvechi, care trebuie ţinute din Duminica Floriilor – momentul intrării lui Iisus în Ierusalim – şi până la învierea Sa și chiar în zilele de Paști.

Cele mai multe tradiții și obiceiuri se referă în principal la cinstirea cum se cuvine a acestei sărbători, la bunul mers al vieții și al treburilor, la sănătatea familiei și la sporul casei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În Săptămâna Mare se face curățenie generală în gospodării, se mătură curțile, șurile sunt curățate de gunoaie, se repară prin curte gardurile, anexele, șanțurile sunt curățate de nămol și se adâncesc, se dau pomii cu var alb (tulpina pomilor fructiferi –aproximativ 50-70 cm). De asemenea, casele trebuie să strălucească de curățenie, (altfel ele te blestemă dacă prind Paștile neprimenite).

Până miercuri, inclusiv sunt permise muncile în câmp (săpat, curățat pomi, semănat), după această zi toți membrii familiei se ajută între ei la treburile gospodărești. Până în această zi femeile trebuie (trebuiau ) să termine torsul din furcă, de frică să nu fie pedepsite de Joimăriță (o femeie fioroasă care pedepsea femeile leneșe pe parcursul anului. Uneltele de tortură ale Joimăriței erau: căldura, oala cu jăratec, ardea degetele femeilor leneșe. Joimărița era, la origini, o zeitate a morții care supraveghea focurile din Joia Mare, treptat devenind un personaj justițiar care pedepsea lenea.

În Oltenia copii merg la colindat, aceștia sunt răsplătiți cu ouă pentru a fi vopsite. Colindatul cu câlții-mâții (o formă de satirizare a femeilor care nu au terminat de tors), este un colind ce avertizează pedepsele Joimăriței.

„Câlţii-Mâţii,

Toarce câlţii!

Ori i-ai tors,

Ori i-ai ros. (…)

Să te-nduri şi să ne dai

Cele ouă-ncondeiete.”

Amelia Etegan, managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj, a povestit, pentru Jurnalul Olteniei, despre cele mai importante obiceiuri din județ.

„Aflându-ne în Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor este firesc să întâlnim numeroase practici de pomenire a morţilor (aprinderea focurilor rituale, ofrandele alimentare şi materiale aduse – colacul, oala, lumânarea), care se petrec în ziua de joi, dinainte de Paşti (a şaptea săptămână a Postului Mare), zi cunoscută şi sub denumirea de Joia Mare, Joia Patimilor, Joia Neagră, Joia Verde, Moşii de Joimari, Joimărica).
Se spune că, în noaptea de Joimari, se deschid mormintele, cerul, uşile Raiului şi ale Iadului, iar spiritele celor morţi se întorc la casele lor spre a petrece sărbătorile pascale printre cei vii. Morţii reveniţi pe la vechile lor locuinţe rămân printre ai lor până la Înălţarea Domnului Iisus Hristos, zi în care se fac pomeni iar aceştia se întorc de unde au venit, dimpreună cu colacul şi cu oala cu apă pe care le-au primit de pomană”, spune aceasta.


Tot de la ea aflăm că, întrucât la Joia Mare, când sosesc morţii, nu este atât de cald, se aprind focuri pentru fiecare mort, în curţile sau grădinile caselor, pe mormânt sau lângă mormânt, sau pentru toţi morţii laolaltă, în curtea bisericii sau la cimitir. „Focurile morţilor” încearcă să menţină un echilibru între lumea celor vii şi lumea celor morţi; focurile se aprind din lemnele unor arbori sacri, asociaţi cultului strămoşilor: „se foloseşte bozul uscat, lemnul de alun, rupte cu mâna şi nu tăiate cu securea…”.

În unele localităţi cum este Ohaba din comuna Melineşti, miercuri seara, în curţile caselor se aşează câte o masă pe care se pun colaci şi căni cu apă. În jurul mesei se aşează scaune şi se aprinde focul; se împart colaci şi apă pentru morţii casei respective în timp ce arde focul. A doua zi dimineaţa, până la revărsatul zorilor, femei cu oala cu tămâie şi braţul plin de boji sau coceni de porumb merg la cimitir unde aprind focuri la fiecare mormânt, FOCURILE DE JOIMARI.

Aprinderea focurilor rituale, în Joia Mare, este o practică întâlnită mai ales în satele din nord-vestul judeţului, la confluenţa cu judeţul Mehedinţi, ajungând până dincolo de graniţă, la românii din Timocul sârbesc. La noi în Dolj ritualul a fost observat și cercetat la Argetoaia, în cimitirul satului Salcia din comună. Deosebit de zona de nord a Doljului, în sudul judeţului întâlnim un altfel de obicei tradiţional practicat tot în dimineaţa zilei de Joia Mare: „Vărsatul ritual de apă”.

Femeile din Bechet, spre exemplu, îşi pregătesc dinainte locul ales pentru vărsatul apei, pe malul Jieţului, loc curat, pe care îl marchează cu nuiele din salcie verde, îndoite în arcade şi înfipte în pământ. În dimineaţa de Joimari, însoţite de câte o copilă de 10-12 ani, merg la locul stabilit cu o găletuşe şi o ulcică spre a săvârşi ritualul vărsării apei, atât pentru cei morţi cât şi pentru cei vii. Fiecare mort este strigat pe nume şi primeşte ulcica cu apă aruncată din Jieţ pe sub arcada de salcie. Apoi sunt puse lumânări aprinse în nişte trochiţe care se aşează pe apa Jieţului şi sunt purtate pe valuri. Alte lumânări se aprind pe nisipul apei având acelaşi rol ca şi focurile aprinse la morminte: să încălzească morţii, să le deschidă calea venirii pe pământ în zilele Paştelui. De aici femeile împreună cu fetiţele merg la cimitir cu găleţile cu apă şi cu colacii pe care i-au pregătit special şi-i împart împreună cu mâncare de „post”.

GURBANUL RUDARILOR

Este cea mai importantă sărbătoare rituală a etniei rudarilor, ţinută anual la Sf. Gheorghe şi la Înălţarea Domnului Iisus Hristos (Ispasul), la care participă întreaga familie ce şi-a propus să săvârşească acest ritual pentru cineva din familie care este bolnav sau pentru sănătatea tuturor membrilor familiei.

În Dolj întâlnim un număr mai mare de rudari în comunităţile din Valea Dunării: Bechet, Bistreţ, Desa, Piscul Vechi, Sadova. Gurbanul este cea mai importantă sărbătoare rituală a acestei etnii. Interesant este faptul că acest obicei se ţine în cadrul a două mari sărbători creştine: Sf. Gheorghe şi Înălţarea Domnului.

Sacrificiul mielului pascal a fost preluat din tradiţia creştină.

Sărbătoarea se ţine într-un loc curat la pădure sau acasă. La fel de curaţi trebuie să fie şi cei din familia respectivă: cine nu se simte curat spiritual şi trupeşte nu trebuie să se apropie de masa familiei. Se spune că acel care pune gând să sărbătorească Gurbanul, de fapt femeia din familie va visa în ce fel trebuie să pregătească mielul pe care-l vor sacrifica cu această ocazie: fiert sau fript, nu şi una şi alta. Mielul sau berbecuțul sacrificat este de culoare albă, cumpărat fără tocmeală, iar resturile sacrificării sunt așezate într-o groapă împreună cu sângele animalulului sacrificat.

Pentru ştersul pe mâni nu se folosesc ştergare ci frunze verzi. Mielul se frige apoi la proţap după vechi tehnici nomade sau se fierbe la ceaun, după cum susţine că a visat să-l facă cel ce săvârşeşte ritualul. Între timp femeia frământă şi coace pâinea direct în spuză pe vatra focului, improvizată la locul ales. Când toate sunt gata pregătite se aduce un fel de predicator al rudarilor, pe care ei îl numesc popă (de fapt este un bătrân, ştiutor al rugii pe care trebuie să o invoce, poate fi chiar capul familiei) şi care aşezat în capul mesei va înălţa o rugă pentru sănătate.

Se pare că asupra celor vizaţi prin invocarea predicatorului ritualul a avut efecte vindecătoare, mulţi rudari susţinând cu tărie că în cazuri de epilepsie, impotenţă, anemia copiilor, unde medicii s-au dovedit neputincioşi, Gurbanul a făcut minuni. Există atâta credinţă în puterea sa încât şi familii de români au început să practice acest obicei, mai ales cele care au fini rudari.

Hora de pomană este un obicei în cadrul riturilor de trecere, practicat în prima, a doua şi a treia zi de Paşti. În urmă cu zeci de ani obiceiul era mult mai frecvent. Acesta constă, în special, în pomenirea morţilor tineri, nenuntiţi, care n-au cunoscut actul întemeierii familiei în timpul vieţii. În unele sate hora de pomană se face şi în amintirea morţilor, indiferent de vârstă, care au murit până la Paşti.

În cadrul unei hore rituale, tocmită de către rudele răposatului, lăutarii cântă melodii de joc, în special hore de mână. În joc se prinde toată asistenţa, iar rudele defunctului împart ouă roşii, băutură, cozonac şi flori (de obicei roşii). Ouăle roşii şi florile duc la ideea efectului binefăcător al contactului cu sângele sacrificial de la marile sărbători calendaristice (Crăciun, Paști), sângele fiind identificat cu viaţa.

Există credinţa că toate strădaniile celor vii ajung la cei „de dincolo” pentru a nu mai tânji după ceea ce ei n-au apucat să înfăptuiască în viaţă. În concepţia populară, moartea violentă, nefirească, dar mai ales prematură, strică echilibrul şi armonia umană. Datina strămoşească presupune că trebuie să mori „de bătrâneţe”, cu toate rânduielile făcute, astfel ca Marea trecere să fie pe deplin realizată iar trupul să se
reintegreze firesc în circuitul materiei.

Pentru liniştirea celor morţi de timpuriu, fără să se bucure de tot ceea ce Dumnezeu a rânduit omului, fără să fi apucat să înfăptuiască ciclul complet al existenţei lor, cei rămaşi pe acest tărâm încearcă în diferite momente semnificative din an să creeze o punte de legătură cu ei, oferindu-le mâncare, haine şi chiar distracţie. Data practicării acestui obicei nu este întâmplătoare: sufletul morţilor ies din morminte la Joimari şi se află printre cei vii până la Înălţarea Domnului Iisus Cristos, astfel că ele pot participa în această perioadă la toate evenimentele lumeşti, fiind deci martori la cele ce se întâmplă.

Sunt şi locuri, ca de exemplu, la Desa unde fiecare familie poartă acest obicei pentru acelaşi mort timp de 3-5-7 ani, după posibilităţi. Hora de pomană se face în multe aşezări doljene: Tunarii Noi din comuna Poiana Mare, Sărata comuna Călăraşi, Galiciuica, Gângiova, Giubega, Mârşani, dar nu de amploarea şi fastul celei de la Desa.

Obiceiuri, tradiții și supertiții în Vinerea Mare

Este ziua în care Iisus a fost răstignit și a murit pe cruce pentru răscumpărarea neamului omenesc de sub jugul păcatului strămoșesc. În această zi se ține post negru, este interzis să faci copturi. Există credința că dacă cineva se încumetă a coace în această zi face mare păcat și va fi în mare pericol de boală, iar coptura nu este mâncată nici de pești. Femeile care coc în această zi se spune că ard mâinile Maicii Domnului, iar cine ține post negru va fi ferit de boli tot anul și va avea belșug în toate.

În dimineața Vinerii Mari, oamenii alergau desculți prin rouă, înainte de răsăritul soarelui, pentru a fi sănătoși tot restul anului. În Vinerea Mare nu se mănâncă urzici, nu se foloseşte oţet pentru că pe Cruce, Iisus a fost bătut cu urzici, iar buzele au fost udate cu oţet.

În Vinerea Mare nu se spală, coase, nu se sacrifică păsări sau animale, ca să nu se supere Sfânta Vineri, în unele zone se dă cu tămâie în jurul copacilor şi caselor pentru a le feri de dăunători, boli, trăsnet şi animale sălbatice. Dacă plouă în Vinerea Mare se spune că va fi an mănos. În Vinerea Mare nu se săvârşeşte Liturghie, iar morții nu se îngroapă decât cu bătăi de toacă.

În lumea satului se spune că în Vinerea Mare femeile nu au voie să se tundă, spunându-se că ar putea muri cineva apropiat din familie,

Obiceiuri, tradiții și superstiții în Sâmbăta Mare

Sâmbăta Mare ultima zi de pregătire a Paștilor, femeile pregătesc majoritatea mâncărurilor pentru masa de Paști. Se pregătesc hainele de sărbătoare (de cele mai multe ori erau haine noi) pe care urmau să le îmbrace în zilele de Paști, la biserică, la rude când merg cu Paștile sau la horele satului.

Spre deosebire de Crăciun, pentru Paști nu se pregătesc prea multe feluri de mâncare, de unde și zicerea: „Crăciunul este sătul iar Paștele este fudul”.

Pe vremea când gospodinele îți făceau singure cămeșile (și hainele în general) acestea aveau grijă ca de Paști să aibă o cămeșă din in (cât mai albă) cusută în mod special cu cele mai frumoase culori și modele, iar bărbații trebuia să aibă măcar o pălărie nouă.

Seara, fiecare gospodină își pregătea cu grijă coșul pentru a fi dus la biserică, pentru sfințire. Punea un ștergar curat (țesut) o lumânare, ouă roșii -încondeiate, pască (crucea păștii –era o pască cu semnul crucii făcut din aluat), cozonac, slănină, zahăr, sare, o ramură de busuioc. Aceste produse după ce au fost sfințite se spune că sunt bune de leac –se punea câte puțin din fiecare în hrana animalelor, păsărilor pentru a fi sănătoase, iar la prima masă din ziua Paștelui se serveau din ele toți membrii familiei.

După încheierea slujbei de înviere se sfințește coșul cu bunătăți, iar oamenii se întorc acasă cu lumânările aprinse. Acasă merg la animale, păsări cu lumina aprinsă spunându-le „Hristos a Înviat” și la ceilalți membrii ai familiei care nu au putut merge la slujbă. Apoi fac semnul crucii și sting lumânările. Lumânările se păstrează în casă și se aprind doar la vreme de necaz, boală, supărare sau calamități. O parte din produsele sfințite se păstrează peste an, fiind considerate bune de leac.

În vechime oamenii aduceau cocoși la sfințit în noaptea de Înviere, cocoșul semn al belșugului, se mai spune că aceluia care îi cânta cocoșul prima dată în acea noapte va fi cele mai bune roade și va avea un an îmbelșugat. După sfințire cocoșii erau dați de pomană săracilor.

Superstiții în ziua de Paști

  • În ziua de Paşti nu este bine să dormi, pentru că în restul anului vei fi somnoros, vei avea ghinion, viermii vor mânca semănăturile, recolta va fi distrusă şi te va prinde ploaia ori de câte ori vei vrea să lucrezi câmpul.
  • La masa de Paște este bine să mănânci prima dată ou, se crede că acesta aduce sănătate trupului, apoi pește și pasăre pentru a fi sprinten ca peștele și ușor ca pasărea.
  • Cu cine ciocnești ouă în ziua de Paști te vei întâlni pe lumea cealaltă,
  • Dacă păstrezi un ou roșu 40 de zile după Paște și acesta nu se strică vei avea noroc tot anul,
  • De Paști se așează o bucățică de fier sub prag, ca protecție pentru casă,
  • Prima persoană care intră în casă este indicat să fie bărbat , semn de noroc pentru casă,
  • Se spune că cei care mor în ziua de Paști sunt scutiți de Judecata de Apoi, sufletele lor ajungând direct în Rai,
  • Copii născuți de Paști sunt norocoși, binecuvântați, având o viață luminată,
  • În ziua de Paște nu se mănâncă oul cu sare, se spune că transpiri tot anul,
  • Dacă în prima zi de Paşte bate vântul, aşa va bate tot anul, iar o ploaie trecătoare înseamnă că iarba va fi grasă, recolta bogată, dar va fi fân puţin.

Foto: arhiva Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj

Politica