Contul de YouTube al Senatului, blocat

Jurnalul Olteniei

Canalul de YouTube al Senatului României a fost blocat de către reprezentanții YouTube, pe o perioadă de 7 zile, după intervențiile antivacciniste ale senatoarei Diana Șoșoacă. Mai exact, pe respectiva pagină a Camerei superioare a Parlamentului României nu vor mai putea fi postate transmisii live.

Membrii Senatului fuseseră avertizați de YouTube încă din luna aprilie că pagina instituţiei va fi închisă, dacă mesajele care instigă la nepurtarea măştii vor continua.

„Pagina YouTube a Senatului a fost închisă pentru anumite înregistrări video cu luări de cuvânt ale Dianei Şoşoacă, pentru că instigă, contrar politicii asumate de canalul respectiv, la nepurtarea măştii. Pentru prima sesizare transmisă Senatului, a celor care gestionează politica YouTube online, s-a acordat un avertisment şi au fost şterse acele înregistrări video care figurau pe pagina YouTube a Senatului”, declara, în aprilie, președinta Comisiei Juridice a Senatului, Iulia Scântei.

Cu câteva zile în urmă, Parchetul General a deschis dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, după ce senatoarea Diana Șoșoacă blocase accesul într-un centru de vaccinare din județul Iași, scrie digi24.ro

Distribuie acest articol