Maestrul Ion Crețeanu: „Nu știu dacă am izbutit ce am visat, generațiile viitoare mă vor așeza în locul cuvenit”

Maestrul Ion Crețeanu, unul dintre puținii cobzari ai țării noastre, este un iubitor al creației tradiționale, care și-a dedicat întreaga viață studierii cântecelor din vatra satului românesc și le-a interpretat cu dedicare, pentru a păstra vie zestrea neamului nostru.

Un artist care a reușit să ducă versurile din străbuni în întreaga Europă, dar și în Orientul Mijlociu, în Canada și chiar în China, unde turneele realizate „pot constitui subiectul unei cărți”, după cum susține însuși maestrul.
Pe lângă concertele din străinătate, cobzarul a acceptat invitația de a cânta în biserici și catedrale românești cu mare bucurie. Credința în Dumnezeu a jucat un rol foarte important în viața sa, după cum ne-a mărturisit într-un interviu acordat Jurnalul Olteniei. Artistul consideră că fără credință nu s-ar mai fi aflat astăzi printre noi.

Reporter (Rep.): Cine este Ion Crețeanu?
Ion Crețeanu (I.C.): Parafrazându-l pe Nichita Stănescu, aș spune că sunt o picătură de sânge care cântă. Iar creația tradițională m-a ajutat să nu mă rostogolesc în infern. Am convingerea că-i ajută și pe semenii mei să nu pice în deznădejde, în groapa de potențial.
Pentru mine, Înalta Poartă este privitorul imediat, viu, căruia să-i simt pulsul – o picătură de sânge care ascultă, care vibrează odată cu mine
Detest playback-ul! N-am dat și nu dau năvală în studiourile de televiziune. Ador cântarea live.

Maestrul Crețeanu consideră că numai publicul care îl ascultă „pe viu”  poate judeca talentul și mesajul transmis. Cântarea live este modul ales de acesta pentru a păstra folclorul autentic (creația tradițională) în viață.

Rep.: Deși folclorul autentic și cobza v-au consacrat, dumneavoastră ați fost omul bun la toate – în liceu ați fost olimpic la română, în facultate meditați alți studenți la matematică și pentru mulți ani ați lucrat ca inginer energetic, cum reușeați să îmbinați științele exacte cu latura artistică?
I.C.: Aritmetica, algebra, analiza matematică, geometria, geometria  analitică mi-au fost sprijin întru înțelegerea multor fenomene din lumea asta, uneori complicată, alteori neînchipuit de simplă. Gândiți-vă la numărul de aur, la simetria întâlnită în armonia muzicală. Gândiți-vă la frumusețea figurilor geometrice des invocate în educația noastră: cercul, sfera, pătratul, cubul, conul, trunchiul de piramidă și de con. Vedeți matematica din formarea acordurilor minore și majore!
Pe la șaisprezece ani, citeam cu însuflețire caietele de folclor ale lui Eminescu, mă înfruptam cu nesaț din mireasma cărților de căpătâi, consacrate: „Doine și mărgăritărele” (Vasile Alecsandri), „Nașterea, Nunta și Moartea” (Simion Florea Marian), „Poezii populare române” (G. Dem. Teodorescu). Un om de mare anvergură mi-a adus la Caracal, pe scenă, această din urmă culegere, ediția 1885. Ediție valoroasă, pe care ar fi obținut mulți bani, dusă la un anticariat. M-a rugat să nu-i pomenesc numele nicăieri. I-am respectat rugămintea, dar mă rog la Cel-de-Sus să-l aibă în pază.

Cântul tradițional s-a constituit într-o alifie utilă fondului meu

Rep.: Aceste cărți v-au ajutat să prindeți drag de folclorul românesc?
I.C.: Iubind literatura, m-am apropiat de marii scriitori ai lumii: Ovidiu, Shakespeare, Goethe, Schiller, Heine, Hugo, Tolstoi, Dostoievski, Esenin, Lermontov, Eminescu, Dumas etc. Ei bine, având acest „așternut” solid (zic eu), mi-a fost lesne să pătrund texte și vibrații adânci ale creației românești tradiționale. Blaga m-a învățat să înțeleg, „săpând”, că Miorița este mai mult decât fatalismul despre care sporovăie neaveniți și vrăjmași ai neamului românesc. Inși care nu văd pădurea de răul copacilor.
Cât timp am fost inginer energetic de șantier la Porțile de Fier 2, am avut urechea „ciulită” la viersul venit de la frații noștri români de peste Dunăre, din Valea Timocului. Într-o seară de Sf. Ion, înainte de 1989, electricianul Prună Gheorghe mi-a cântat Sergentul Jan, al cărui erou se întorcea din Războiul de Independență (1877 – 1878). Cântul tradițional s-a constituit într-o alifie utilă fondului meu, deschis frumosului, ca un altar al sufletului. Farmecul creației din vatra satului m-a fascinat permanent.
Dumnezeu mi-a scos în cale mari intelectuali, faruri ce mi-au luminat direcția pe care am decis să merg. Ei m-au încredințat că sunt pe drumul bun, curat. Cultura, educația și vocația m-au ajutat în demersul ales, acela de culegător, păstrător și interpret. O pace greu de transpus în cuvinte, un fior înalt mă cuprindea și încă mă cuprinde ori de câte ori intru în posesia unui text adânc, ce-mi învederează imagini luminoase. Cosmos constructiv, lucrător. Lecturile și culegerile acelor ani m-au determinat sa fiu din ce în ce mai exigent cu mine, m-au ajutat să urc.

Rep.: Cine sunt cei care v-au îndrumat în carieră? Este cineva care v-a ajutat în mod special?
I.C.: După primele culegeri în matricea mea spirituală, aflată pe malul stâng al Oltețului inferior, am avut șansa întâlnirii cu profesoara Paula Dogăroiu, specialist valoros, care m-a îndrumat în întreprinderea mea temerară. De la dânsa am priceput că sunt pe drumul cel bun. Eram în primii ani de studenție. Dânsa m-a învățat să frazez, să respir, să nu cânt din gât, ci din diafragmă. Mi-a sugerat să-mi aleg cu mare grijă textele culese și să-mi alcătuiesc un repertoriu cu piese inedite, să nu imit pe nimeni.
Apoi, l-am cunoscut pe poetul, jurnalistul, profesorul universitar George Popescu. Acesta mi-a ridicat ștafeta calității după fiecare succes și m-a determinat să intru în competiție cu mine însumi. Astfel, am conștientizat că automulțumirea detestă progresul.
În scurt timp l-am cunoscut pe Constantin Arvinte, etnomuzicolog, compozitor, dirijor al Ansamblului „Ciocârlia” al Ministerului de Interne. O somitate în materie. Aceasta este tripleta de aur a începuturilor mele în descifrarea creației tradiționale.
În ultimii ani, o înrâurire foarte puternică asupra evoluției mele au avut ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române: ÎPS Teofan, Arhiepiscop al Iașilor, Mitropolit al Moldovei și Bucovinei; ÎPS Acad. Dr. Irineu Popa, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolit al Craiovei; PS Nicodin Nicolăescu, Episcopul Severinului și Strehaei. Toți trei, membri ai Bisericii Ortodoxe Române.
Mă onorează cu prietenia sa Felicia Filip, marea soprană gratulându-mă cu numele ION al COBZEI. Cu Felicia Filip am concertat la Roma, în august 2011.
Nu în ultimul rând, îl menționez aici pe poetul, jurnalistul, scriitorul, gazetarul Miron Manega. Manega m-a ajutat să găsesc textul integral al cântecului Mihai Viteazul. Despre mine, Manega a scris articole, care, adunate, pot alcătui o carte. Mi-a fost alături într-un moment cumplit al vieții.

Rep.: Ați lucrat ca inginer pentru mulți ani, v-a plăcut această profesie?
I.C.: Mult. Nu-mi închipuiam, în facultate, ca voi trăi atâtea satisfacții ca inginer. Am terminat electrotehnica. Vă mărturisesc că aceasta mi-a oferit clipe de mare satisfacție profesională. La Porție de Fier 2, am avut și contribuții tehnice la utilajele de excavat și ridicat, cu mari consecințe economice.

N-am pus glasul pe orice făcătură de prost gust

Rep.: În ce moment ați realizat că talentul dumneavoastră și iubirea pentru folclor trebuie să fie pe primul plan?
I.C.: Nulla dies sine linea (Nicio zi fără o linie), cum spuneau romanii. În focul pasiunii am pus vreascuri zilnic. Am citit, am analizat, am descifrat partituri, vocal și instrumental. Pe stativ, în camera mea și în birou, totdeauna am avut o partitură în studiu. Focul despre care vă vorbesc a ars permanent și s-a accentuat de la an la an.
N-am pus glasul pe orice făcătură de prost gust, n-am căutat succesul facil, ieftin. Am dorit să redau lăzii de zestre a neamului românesc valori risipite, necunoscute, amenințate cu dispariția.
Cânt din copilărie, culeg de la șaisprezece ani, prima piesă descoperită („Balada fetei fugite”, Roșieni, Olt) încă nu și-a găsit loc în imprimările mele. Trebuie să vă mărturisesc că, din momentul în care mi-ați adresat prima întrebare, un noian de amintiri a năvălit asupra gândurilor mele. Motiv pentru care va trebui să fac un pic de efort pentru a selecta ceea ce este demn de curiozitatea cititorilor dumneavoastră. Sper să reușesc!
N-aș putea să vă precizez în ce moment s-a produs trecerea pe primul plan a talentului și iubirii pentru creația tradițională. Observați că insist pe conceptul creație tradițională. Să nu facem confuzia între folclor și creația tradițională, creația din vatra satului. Trecerea despre care vorbiți s-a petrecut lent, în timp îndelungat, poate în zeci de ani, așa cum creștinismul românesc nu are un act, un document de naștere, cu dată precisă. Cum este Edictul de la Milano, din anul 313, emis de împăratul Constantin cel Mare.

Rep.: De unde și cum v-ați cules repertoriul?
I.C.: De pe întreaga arie de formare a poporului și a limbii. Potrivit specialiștilor în etnogeneză, aria de formare a poporului și a limbii române se întinde din Carpații Păduroși până la Munții Hemus (Balcani), de la Nistru până la Capo D’Istria, în vestul Peninsulei Balcanice.
Mânat de vorbele lui Iorga, am parcurs mii și mii de kilometri, în interiorul și exteriorul actualelor granițe ale României. Foarte multe drumuri, cu bicicleta, ori pe picioare, în Romanațiul meu drag, de la Morunglav și Șopârlița, până la Roșieni și Cezieni. Am făcut cercetare, cu Grigore Leșe, la Grecești și Cezieni. Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” m-a avut ca invitat la simpozioane, mese rotunde, recitaluri. Ocazii la care am învățat enorm. Am culegeri din Bucovina, Basarabia, Bulgaria, Serbia, Macedonia (Ohrid). Pe scurt, am adunat cântări din toate ținuturile locuite de români de-a lungul veacurilor. Cu magnetofonul, cu casetofonul, cu reportofonul, cu memoria. În tren, în sate izolate de lume, la chermeze, la serbări și în tabere școlare, la nunți și botezuri. Am cules și descântece, colinde…

Rep.: Când v-ați simțit cel mai împlinit în carieră?
I.C.: Grea întrebare. Pentru un student, cel mai greu moment este acela în care profesorul examinator îl invită să-și aleagă un subiect (N-am cunoscut o astfel de experiență). Am cântat la Varșovia, Teheran, Valencia, Beijing, Istanbul, Montreal, Toronto. Am cântat în marile capitale ale Europei: Paris, Roma, Londra, Madrid, Budapesta, Viena, Stockholm, Bruxelles.
Recitaluri am susținut în biserica Mănăstirii Brâncoveanu, de la Sâmbăta de Sus, unde m-am întâlnit cu duhul voievodului martir și cu sceptrul de tribun al lui Arsenie Boca. Mai pot adăuga concerte la: Chișinău, Sofia, Pescara, Munchen, Zaragoza, Torino, Milano, Bergamo, Veneția, Luxemburg, Bor și Negotin (Serbia). Am cântat în catedrale episcopale, la Severin, Caransebeș și Miercurea Ciuc.
A fost o mare bucurie să evoluez în biserici ortodoxe, la Sfânta Liturghie, pe întreg teritoriul locuit de români. Am cântat în bisericile mănăstirilor  Hurezi, Brâncoveni, Căluiu, Malainița (Serbia), Coșuna (Craiova), Almăj Putna (Caraș – Severin), Vodița, Sf. Ana, Cerneți (Mehedinți).
Unde m-am simțit împlinit, fericit? În Catedrala Episcopală de la Drobeta Turnu Severin, invitat de Preasfințitul părinte episcop Nicodim. Episcopul Severinului și Strehaiei este un sfânt printre noi, înțelept și mobilizator, luminător și blând.

Rep.: Cât de importantă este credința în viața dumneavoastră?
I.C.: Credința m-a salvat în cele mai grele momente ale vieții. Credința m-a salvat din ghearele morții. Fără credință aș fi murit în 2010.

Rep.: Copiii dumneavoastră nu au urmat o carieră în muzică, v-ați fi dorit să o facă?
I.C.: Să nu faci, Doamne voia mea! Să faci voia ta în inima mea! Copiii mei au primit talanți în alt domeniu. Sunt intelectuali respectabili, consumatori de muzică. Apreciază și respectă drumul meu. Mă bucur plenar pentru ce fac ei și-I mulțumesc Celui-de-Sus că performează! Vocea, o ai sau nu o ai. Nu poate fi dobândită. Fără acel cinci sau zece la sută talent, nu se poate. Copiii mei au talent în alt tărâm. Punct!

Rep.: Ați coordonat tarafuri precum cele din Grecești și Albotina, dar și ansambluri ca „Doina Oltului” din Slatina, considerați că acestea reușesc să transmită generațiilor următoare pasiunea pentru folclorul românesc?
I.C.: De fapt, sunt trei tarafuri și un ansamblu profesionist. Tarafurile de la Morunglav (Olt), Grecești (Dolj) și Albotina (Valea Timocului, Bulgaria). Cu instrumentiști din aceste patru grupări artistice am cântat în  Bulgaria, Basarabia, Serbia, Italia și China. Plus recitalurile din România: București, Sibiu, Iași, Giurgiu, Brașov, Baia Mare, Vatra Dornei, Baia de Aramă, Brăila. Valorile tradiționale prind la tineret pentru că au mesaj, esență, valoare perenă. Turneele din China pot constitui subiectul unei cărți.