marți, aprilie 30, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

FOTO/Accident în Șimian. Doi oameni au murit, alți cinci sunt răniți

17090970_1339964199430532_1393238075_oUn accident circulație s-a produs în urmă cu puțin timp în Șimian. Doi oameni au murit și cinci sunt răniți. Doi dintre răniți sunt în stare gravă.

Alexandra DRAGOLEA

„În total au fost implicate opt persoane. Cinci dintre acestea au avut nevoie de descarcerare, pentru două nu s-a mai putut face nimic fiind declarate decedate de către echipajele SAJ de la fața locului, una a fost găsită inconștientă și două conștiente”, a precizat Raluca Țîrcă, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Mehedinți.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Accidentul a fost provocat de un șofer care conducea cu viteză.

Conducătorul unui autoturism, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, într-o curbă, a pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând în coliziune cu un alt autovehicul. În urma impactului a rezultat decesul a două persoane și rănirea altor cinci”, a declarat Mădălina Viziru, purtător de cuvânt al Poliției Mehedinți.

În accident a fost implicată și o autoutilitară

Polițiștii continuă cercetările la fața locului pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.

 

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunță că în accidentau fost implicate trei autovehicule, iar traficul pe DN6 (E70) Filiași – Drobeta-Turnu Severin este întrerupt pe ambele sensuri în zona localității mehedințene Șimian. Conducătorii auto sunt sfătuiți să manifeste înțelegere față de situația creată și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri prezenți la fața locului.

 

REVENIM

Politica