Nu ne face nicio plăcere să amintim de ce a ajuns Gabriel Cotabiţă în centrul atenţiei în aceste zile. Fiind în această situaţie, îi acordăm şi noi atenţia.
Gabi s-a născut în Craiova, unde a învăţat să cânte şi a învăţat carte. La 20 de ani, în 1975, a intrat în trupa rock Redivivus. Era student la Electrotehnică (nu că ar fi avut să-i folosească studiile). A colaborat de-a lungul vremii şi cu alte formaţii, Basorelief, Holograf – ca vârf de carieră în comunism, a revenit la trupa Redivivus, care s-a rebotezat Fapt Divers, ca să-şi ia înapoi, pe urmă, vechiul nume. Unii o porecleau Recidivus. După Cotabiţă, cel mai cunoscut membru al ei era chitaristul Nikos Temistocle, datorită sonorităţii numelui şi pletelor sale. Nici solistul vocal Gabi nu purta părul prea scurt.
La începutul anilor 80, Cotabiţă, deţinător de premii la festivaluri studenţeşti, s-a pus pe cântat în localurile craiovene. Concurenţa sa o reprezentau în special Ciri Mayer şi Paul Negoiţă. Pe atunci, nu puteai fi cântăreţ de cârciumă decât cu atestat. O comisie competentă te asculta, te lua la puricat dacă ai studii (Şcoala Populară de Artă), dacă ştii notele muzicale…
Drept cartier general, o bună bucată de vreme, Cotabiţă şi Fapt Divers au avut restaurantul Oltenia. Spre deosebire de ceilalţi cântăreţi de cârciumi, băieţii aceştia aveau şi piese proprii. În vara lui 1986, Cotabiţă (la aproape 31 de ani) a participat pentru prima oară la Festivalul de la Mamaia. În 1988 a cucerit trofeul. Evident, toată Craiova ştia de Cotabiţă cel care cântă în restaurante că a luat marele premiu la Mamaia şi a apărut la televizor. O vreme, de altfel, el a fost dispărut din oraşul său natal, mutat în capitala muzicii româneşti şi totodată a României.
La nişte ani de la Revoluţie, Oltenia mai funcţiona doar în unele duminici, pe la nunţi. Azi, lunguiaţa clădire de pe Lipscani a restaurantului Oltenia, frumos retencuită, stă degeaba. O parte din spaţiu, extremităţile, e exploatată de magazine cu rochii de mireasă. Dar miresele care se îmbracă de aici nu-şi pot face nunta în vechiul restaurant. O altă halcă din local s-a transformat în prăvălie second hand. Ce a mai rămas e de închiriat, spune un afiş din geam.
Cina e un alt restaurant ceauşist dispărut de pe faţa urbei. Nu analizăm aici privatizările din urmă cu douăzeci de ani ale acestor unităţi de alimentaţie publică şi nici măcar nu ne încearcă plânsul după ele. Slavă Domnului, au răsărit destule cârciumi în locul lor. Cina avea o terasă-braserie în faţă, adică un loc (întins) unde se bea doar bere de o marcă necunoscută. Ospătarii aveau grijă să ţină sticlele în megafrapiere din doage de lemn, în apă cu un pic de gheaţă, până li se dezlipeau etichetele, să dea sticla la ce preţ voiau ei. Incinta restaurantului era mai mică, iar în spate venea terasa bună, cu vin şi fripturi. Acolo era şi muzica. Într-o vreme, aici a cântat, cât n-a prestat Redivivus, Mona Roşoga. O mai ştiţi? E cu zece ani mai tânără decât Cotabiţă, e craioveancă. A înhăţat trofeul la Cerbul de Aur, în 1994, apoi a dispărut de tot din peisaj.
De un car de vreme, la Cina sălăşluieşte studioul teritorial al TVR. Ar face bine TVR ca, alături de placa de prezentare, să mai pună una: „În acest loc au cântat atât câştigătorul trofeului la Mamaia, cât şi la Cerbul de Aur“. Nu multe sunt restaurantele de provincie care se pot lăuda cu asta.
Minerva era un complex: cramă, terasă, Salonul maur, căruia plebea îi spunea mai mult Sala Maurer. Da, demnitarul comunist Ion Gheorghe Maurer era oltean, neavând însă vreo legătură cu arhitectura. La Minerva se cânta în mod obişnuit pe terasă, seara. În ceauşism, peste drum de terasa aceea era grădina cinematografului 30 Decembrie (moartă şi ea de mult, ca şi cinematograful). Veneai să vezi un film indian, şi jelania muzicală era acoperită de vocea lui Cotabiţă. Cu nişte ani în urmă, terasa a funcţionat, preţ de o vară.
Jiul. şi acest local avea de toate: braserie, restaurant, bar, terasă. Cotabiţă a prestat ocazional la Jiul, mai cu seamă la nunţi. Spre deosebire de Cina şi Oltenia, măcar Jiul promite că va fi mai mult decât ce-a fost. Ani de zile a stat mai mult în paragină, deschis, ca restaurant, doar pentru nunţi şi botezuri. Terasa nici nu mai exista. Acum, hotelul şi acareturile sale se renovează aproape din temelii. Noi îi urăm lui Gabriel Cotabiţă să cânte şi în noul Jiul!
