Fostul viceprimar al Slatinei, Viorel Rogojinaru, a ajuns la CE Oltenia cu sprijin de la partid

Ionut Jifcu

După ce a demisionat din Consiliul Judeţean, fostul viceprimar al Slatinei, liberalul Viorel Rogojinaru, a ajuns în Consiliul de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia (CEO). Rogojinaru este un apropiat al baronului PNL Gigel Ştirbu. Cu aceeaşi susţinere de la partid, el a mai ocupat această funcţie şi în 2021.

Potrivit datelor de pe site-ul oficial al CE Oltenia, Rogojinaru a ajuns în Consiliul de Supraveghere al Complexului, în luna martie a acestui an, având un mandat dec inci luni. Consiliul de Supraveghere este format din 5 pana la 9 membri care pot avea calitatea de acţionari ai societăţii, dar nu pot fi membri ai Directoratului.

După numire, Rogojinaru a demisionat din funcţia de consilier judeţean, în care fusese ales la scrutinul din 9 iunie 2025.

Viorel Rogojinaru a ocupat, în perioada 16 iulie – 1 octombrie 2024, funcția de viceprimar al municipiului Slatina. El a făcut parte din echipa lui Mario De Mezzo care a preluat controlul primăriei, după alegerile din iunie 2024.

Anterior, potrivit CV-ului său oficial, începând cu luna mai 2009, a fost administrator al firmei Metarovi SRL din Slatina. În această calitate, s-a ocupat de aspecte administrative și juridice, activități de protecția mediului, gestionarea deșeurilor, relații cu autoritățile, angajări, semnătură electronică, contracte și achiziții.

Între 2005 și 2009 a lucrat ca director vânzări la S.C. Lukmet Impex S.R.L., unde s-a ocupat de promovarea produselor, contactul cu clienții și extinderea pieței. În perioada 2003–2004 a fost director adjunct la S.C. Caffe Time S.R.L. din Brașov, având atribuții legate de analize de piață și evaluări interne.

În perioada 2002–2003 a deținut funcția de director general și președinte al Consiliului de Administrație al societății Deltanay S.A. din Tulcea. Între 1999 și 2000 a fost vicepreședinte în Adunarea Generală a Acționarilor la S.C. Electrocarbon S.A. din Slatina.

Reclame
author avatar
Ionut Jifcu
Distribuie acest articol