România riscă să nu mai poată plăti cheltuielile din sistemul de sănătate anul viitor dacă pachetul pe sănătate nu va fi adoptat, a declarat luni premierul Ilie Bolojan, transmite Agerpres.
„România nu este într-o situaţie confortabilă şi stabilitatea politică este un indicator foarte important, care este luat în calcul de pieţe, de Comisia Europeană, de partenerii noştri, atunci când judecă România, de investitori. O ţară în care există o instabilitate politică este o ţară nesigură pentru investiţii şi efectele unei instabilităţi sunt destul de costisitoare, în primul rând pentru cetăţeni. Şi atunci, ştiind acest lucru, cât timp voi fi premierul României, având o răspundere destul de mare vizavi de aceste aspecte, voi căuta nu să creez falii în coaliţie, nu să potenţez declaraţii sau conflicte, ci să încerc, discutând cât se poate de raţional, să ajungem la nişte soluţii corecte pentru ţara noastră”, a declarat Ilie Bolojan, la B1 TV.
Potrivit acestuia, „nu sunt multe soluţii”, România aflându-se „aproape cu spatele la zid”.
„Trebuie să facem ceea ce este necesar pentru a trece de această perioadă dificilă şi asta nu se poate face decât cu măsuri luate cadenţat, luate serios, care să rezolve aceste probleme, deci scăderi de cheltuieli, eliminări de risipă, creşteri de venituri, eşalonări şi prioritizări de investiţii şi măsuri de corecţii pentru îndreptarea unor nedreptăţi şi pentru o justiţie socială. Asta trebuie să facem în această perioadă. Dacă vom reuşi asta, perioada dificilă în care intrăm, practic, şi am intrat, va fi mult mai scurtă, iar revenirea va fi mai rapidă. Dacă nu vom face aceste lucruri, lucrurile se vor complica. (…) În această seară, domnul ministru Rogobete de la Sănătate şi domnul Moldovan, preşedintele Casei, au prezentat pachetul pe sănătate. Dacă acest pachet pe sănătate nu este adoptat, care, pe de o parte, să limiteze creşterea de cheltuieli – România, anul viitor şi încă peste un an de zile, nu mai poate susţine creşterea cheltuielilor pe sănătate în ritmul în care a crescut până acum. Nu mai are cum să le susţină şi vom ajunge să nu plătim spitalele, să nu plătim medicamentele şi vom ajunge să nu funcţioneze sistemul de sănătate, deci cu efecte mult mai rele”, a transmis premierul.
Pachetul de măsuri pentru sănătate
Premierul Ilie Bolojan, alături de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, au prezentat un pachet de măsuri care sunt menite să contribuie la reducerea cheltuielilor și eficientizarea costurilor în domeniul sănătății, mai ales în contextul unei creșteri alarmante a cheltuielilor, având în vedere că fondurile necesare nu mai pot fi acoperite integral, scrie hotnews.ro
Printre măsurile anunțate se numără creșterea eficienței utilizării fondurilor destinate asistenței medicale spitalicești, prin revizuirea modalității de finanțare a spitalelor, standardizarea serviciilor medicale acordate în spitalizare de zi, eliminarea treptată a contribuției personale din partea pacientului, instituirea de noi mecanisme de monitorizare și control al modului de acordare a serviciilor.
Ministrul Sănătății a mai anunțat că spitalele private vor trebui să suporte costurile tratamentului pentru pacienții care „încep diagnosticul și tratamentul” în privat și sunt transferați către spitale publice când situația lor medicală „se complică”.
De asemenea, ministrul intenționează ca plata gărzilor pentru medici să se facă în funcție de dificultatea specialității medicale: „Nu poţi compara activitatea medicală pentru unghie încarnată versus o operaţie pe cord deschis”, spune el.
În ceea ce îi privește pe medicii rezidenți care își desfășoară activitatea de rezidențiat în spitale private, aceștia nu vor mai fi plătiți de Ministerul Sănătății, așa cum se întâmplă în prezent, ci de spitalul privat. Modificarea va intra în vigoare de la 1 septembrie.
Alexandru Rogobete și-a anunțat, de asemenea, intenția să limiteze „practica internărilor nejustificate pentru investigații simple, care ar putea fi realizate în ambulatoriu”. O altă măsură este prelungirea programului în ambulatoriile spitalelor, unde medicii ar urma să acorde consultații în două ture, până seara.
Rogobete își propune, de asemenea, să calculeze performanța spitalelor spitalului prin numărul de pacienţi pe care îi transferă nejustificat. „Altfel spus, putem calcula performanţa spitalului în funcţie de retenţia pacienţilor care se prezintă în acea unitate sanitară.”
Primele măsuri vor intra în vigoare de la 1 august, a spus ministrul Alexandru Rogobete.
Rogobete: „Îi rog pe managerii care spun că nu se poate să lase locul liber”
Principalele declarații făcute de Alexandru Rogobete:
- Eficentizarea sistemului de sănătate nu înseamnă că vom tăia bani de la pacienți. Nu înseamnă că vom lăsa spitalele fără resurse.
- Cred că prea mulți ani la rând sistemul de sănătate a fost peticit, atât de peticit încât nu ne mai permitem să facem reforme punctuale. Nu ne mai permitem să modificăm doar anumite paragrafe sau articole din Legea 95. Este nevoie de o reformă reală, care să scoată la suprafață adevărul așa cum este el. Pentru că, știți foarte bine, dacă nu recunoaștem realitatea din sistem, nu avem cum să o corectăm.
- Să fii managerul unui spital nu este un privilegiu. Am vizitat multe spitale în care am văzut că se poate, care arată mult mai bine ca majoritatea spitalelor private. În aceeași țară, cu aceeași finanțare și aceeași legislații majoritatea au arătat că se poate.
- Îi rog pe managerii care spun că nu se poate să lase locul liber pentru cei care pot și știu cum se face.
- De multe ori mi-e rușine în fața pacienților care, deși la un buget de 77 de miliarde al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, în creștere accelerată în ultimii ani, în continuare, în multe spitale din România, pacienții sunt trimiși să cumpere Algocalmin. Banalul Paracetamol care calmează durerile în multe spitale nu există, deși, repet, bugetul a crescut semnificativ
- În medicina românească există oameni excepționali care fac mai multe gărzi decât trebuie, care stau peste program ca să-și trateze pacienții. Reformele sunt pentru colegii care la 11-12 părăsesc spitalul public ca să-și vadă pacienții în privat, care își iau concediu ca să meargă în privat.
- Sunt peste 30 de măsuri doar în domeniul Ministerul Sănătății, la care se adaugă cele ale CNAS.
- Ne dorim să orientăm pacienții spre spitalizarea de zi.
- Nu se pune problema restructurării sistemului sanitar, nu vom da pe nimeni afară.
- Rata pacienților care pot fi tratați în unitatea medicală în care se prezintă poate fi mult mai mare decât în prezent.
- Venim cu o măsură fermă, care cel mai probabil va fi discutată mult în spațiul public, dar este absolut necesară pentru a limita acest fenomen, pe care îl cunoaștem cu toții. Transferul responsabilității achitării costurilor aferente situațiilor în care un pacient este externat dintr-o unitate sanitară privată și transferat sau reinternat în același tip de îngrijire, acut-acut, în cazul pacienților agravați, sau cronic-cronic, pentru pacienții cronici, pentru patologii de același tip, într-un interval de 48 de ore de la externare, într-o unitate sanitară publică. Transferul responsabilității achitării costurilor aferente acestor servicii va fi transferat către unitatea sanitară privată care a solicitat transferul sau care a determinat reinternarea pacientului în unitatea sanitară publică
Indicatori de performanță
- Nimeni nu evaluează performanța șefului de secție, care este un mic manager. Noi vom introduce noi indicatori de performanță în cazul șefilor de secții, care trebuie să își asume performanța echipei pe care o conduc.
- Examenul de specialitate este o altă componentă importantă în dezvoltarea sistemului de sănătate din România. Există câteva specialități – și aici mă refer la anestezie, terapie intensivă – în care toți medicii rezidenți care finalizează rezidențiatul și se înscriu la examenul de specialitate dau un examen unic, la nivel european, în aceeași zi, la aceeași oră, cu aceleași subiecte, ca toți colegii din UE. Astfel, beneficiază de diplomă UE de medic specialist.
- Există și multe specialități în care examenul este organizat în cabinetul profesorului, cu ușile închise. Acest lucru trebuie să înceteze rapid, dacă ne dorim să stimulăm tinerii și ne dorim ca aceștia să rămână în spitalele publice.
„Avem multe spitale în România care nu pot oferi serviciile de care comunitatea are nevoie”
- Astăzi nu există niciun spital public care să aibă contract cu un asigurat privat. Orice sistem gestionat prin monopol nu poate fi eficient. Pe lângă CNAS este nevoie în România să dezvoltăm asigurări private care să vină complementar.
- Spitalele nu au mai fost evaluate și clasificate de 20 de ani. Avem multe spitale în România care nu pot oferi serviciile de care comunitatea are nevoie. Ne propunem revizuirea metologiei pentru clasificarea spitalelor în funcție de competență.
- Există multe de pacienți care încep tratamentul în unități medicale private, pacienți care din motive obiective medical se complică și sunt tratați 100% din cazuri în spital public care investește în recuperea pacientului sume importante de bani, dar aceste servicii nu sunt decontacte corespunzător de CNAS. Pentru această componentă venim cu o măsură fermă: transferul responsabilității aferente costurilor.
- Am discutat despre internarea fictivă. Venim cu o măsură fermă. Sancționarea cu încetarea contractului de administrație a șefului de secție și cu încetarea contractului de muncă pentru medicul care interzează fictiv.
„Vrem să eliminăm coplata din sistemul sistemul privat”
- Astăzi nu există niciun spital public care să aibă contract cu un asigurat privat. Orice sistem gestionat prin monopol nu poate fi eficient. Pe lângă CNAS, este nevoie în România să dezvoltăm asigurări private care să fie complementare celor de stat.
- Parteneriatul cu sistemul privat va fi întărit, iar pacienții nu vor mai plăti coplata.
- Această măsură vine în sprijinul sistemului asigurărilor private de sănătate, care trebuie dezvoltat.
- Ministerul Sănătății își dorește să consolideze parteneriatului între sectorul public și cel privat.
- Noile măsuri vor permite pacienților accesul la servicii medicale în ambele sisteme fără plata unei taxe suplimentare (coplata).
„Există unități în care gradul de ocupare nu depășește 30-40%”
- Există unități în care gradul de ocupare istoric nu depășește 30-40%, există secții care au un grad de ocupare redus și nu mă tem să spun că există spitale în România în care avem mai mulți șefi de secții decât pacienți, ceea ce înseamnă o risipă, pentrui că plătim salariile personalului indiferent dacă au sau nu pacienți.
- Nu ne dorim închiderea acestor secții, nu vom da pe nimeni afară, însă trebuie cu toții să găsim o variantă pentru a stimula tratamentul pacienților în cât mai multe unități sanitare.
- Transferul spre alte spitalele județene sau universitare fără un motiv real al pacienților trebuie să înceteze rapid.