Accident grav în Mehedinți! O persoană a murit

Delia Pătru

Pompierii mehedințeni au intervenit, marți dimineața, pentru gestionarea unui accident rutier produs în localitatea Hinova, județul Mehedinți, în care au fost implicate două microbuze de transport marfă. În urma impactului, au rezultat patru victime.

La locul evenimentului au ajuns o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin, precum și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.

Potrivit ISU Mehedinți, una dintre victime a decedat, în ciuda eforturilor depuse de salvatori.

 Celelalte trei persoane, conștiente și cooperante, au fost blocate, fiind necesară intervenția echipajelor de descarcerare pentru extragerea acestora.

După extragere, cele trei victime conștiente au fost preluate de echipajele medicale SMURD și SAJ și transportate la UPU Drobeta Turnu Severin.

Reclame
author avatar
Delia Pătru
Distribuie acest articol