Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina. Două persoane, în stop cardio-respirator

Delia Pătru

UPDATE: Cele două persoane aflate în stop cardio-respirator au fost declarate decedate de medici. Este vorba despre doi motocicliști, cetățeni străini, unul maghiar și unul de origine argentiniană. A treia persoană, o femeie maghiară, cu politraumatisme, este transportată la UPU Sibiu cu elicopterul SMURD. Cele două victime decedate aveau vârsta de aproximativ 60 și 30 de ani. Ele nu au răspuns manevrelor de resuscitare.

Traficul rutier este oprit pe DN 67C Transalpina, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate trei motociclete. A fost alertat și elicopterul SMURD care s-a deplasat la locul accidentului.

”Traficul este oprit aproximativ 60 de minute pe DN 67C Transalpina, în zona localității Tău Bistra, județul Alba, unde trei motociclete au fost implicate într-un accident, conducătorii acestora fiind răniți. A fost solicitat sprijinul unui elicopter pentru preluarea uneia dintre victime”, a anuțat Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române.

Potrivit ISU Alba, 2 persoane implicate în accident se afla in stop cardio-respirator,  iar o a 3-a persoană este conştientă cooperantă.

Pentru persoanele aflate în stop cardio-respirator s-au început manevrele de resuscitare.

La locul accidentului au fost suplimentate forțele de intervenție cu înca un elicopter SMURD.

“Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru asigurarea masurilor specifice și prim ajutor medical la un accident rutier produs pe Transalpina.

Din informațiile preliminare ar fi vorba despre un accident produs între 3 motociclete, posibil o persoană în stare inconștientă”, potrivit serviciilor de urgență, scrie news.ro

Reclame
author avatar
Delia Pătru
Distribuie acest articol