Un scandal violent izbucnit în fața unui magazin de pe Calea Timișoarei din Drobeta-Turnu Severin, s-a încheiat cu arestări.
Pe 4 iulie, la ora 00.24, Poliția Municipiului a fost sesizată că mai multe persoane se bat în plină stradă.
Potrivit informațiilor transmise de IPJ Mehedinți, cinci bărbați, cu vârste între 17 și 47 de ani, s-ar fi agresat reciproc folosind obiecte contondente și au provocat distrugeri la două autoturisme care aparțineau unora dintre ei.
Scenele de violență au fost investigate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin.
Pe 8 iulie, patru dintre agresori, cu vârste cuprinse între 17 și 27 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore și încarcerați în arestul IPJ Mehedinți. A doua zi, aceștia au fost prezentați în fața magistraților, care au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
„Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Mehedinți”, potrivit IPJ Mehedinți.