Transfer-bombă în Superligă! CSU Craiova l-a luat pe Luca Băsceanu, „perla” lui Hagi

Jurnalul Olteniei

CSU Craiova a dat lovitura verii pe piața transferurilor, aducând în Bănie unul dintre cei mai promițători tineri jucători români. Luca Băsceanu, considerat „perla” Academiei Hagi, a semnat un contract valabil pe patru ani cu echipa olteană, care a plătit aproximativ 1 milion de euro celor de la Farul Constanța, potrivit PrimaSport.ro.

Transferul a fost anunțat oficial marți, 1 iulie 2025, printr-un videoclip postat pe canalele de social media ale clubului. Într-un cadru spectaculos la apus, Băsceanu este surprins șutând la poartă, apoi adunând mingile și retrăgându-se spre camera sa din cantonament. La final, noul jucător al Craiovei a transmis un mesaj plin de emoție:

„De astăzi, lupt pentru Universitatea Craiova. Abia aştept să ne vedem pe Oblemenco. Forţa Ştiinţa!”

CSU Craiova a publicat și o reacție oficială despre venirea tânărului internațional:

„Luca Băsceanu este noul leu din familia alb-albastră!
Internaționalul român în vârstă de 19 ani a semnat cu Universitatea Craiova un contract valabil pe o perioadă de 4 ani.
În 15 partide jucate pentru Farul în sezonul recent încheiat, Luca Băsceanu a marcat două goluri și a oferit o pasă decisivă. A bifat 6 partide pentru România U19, reușind să-și treacă în cont un gol și un assist.
Bun venit și mult succes în tricoul Științei!”

Născut pe 17 mai 2006, Luca Băsceanu a debutat în Superligă pe 22 octombrie 2024, fiind al 63-lea jucător format de Academia Hagi care face pasul spre prima ligă. La Farul, mijlocașul ofensiv a evoluat în 15 meciuri, cu 2 goluri și 1 assist, iar în prezent este cotat la 400.000 de euro (conform Transfermarkt).

A bifat și șase selecții pentru naționala U19 a României, unde a marcat un gol și a oferit o pasă decisivă.

Transferul a fost comentat și de cunoscutul agent Victor Becali, care a spus despre Băsceanu:

„Craiova l-a luat pe Băsceanu, un jucător de mare perspectivă. Părerea mea e că a făcut o afacere foarte bună. E un jucător de mare perspectivă, eu cred mult în el. Talentul trebuie să și confirme, să se concretizeze în evoluții bune, dar eu cred în el. Are ce îi trebuie: are calitate fotbalistică și tupeu fotbalistic. Pare că ar fi un Mutu, când era mic.” (declarație pentru Sport Total)

Reclame
Distribuie acest articol