Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Vâlcea, împreună cu colegii de la Poliția orașului Călimănești și Secția 11 Poliție Rurală Zătreni, au executat două mandate de arestare pe numele a două persoane condamnate pentru fapte grave la regimul rutier.
Un tânăr de doar 23 de ani, condamnat la 1 an și 8 luni de închisoare pentru conducerea unui autovehicul fără permis și sub influența alcoolului, a fost depistat și încarcerat. De asemenea, o femeie în vârstă de 28 de ani, condamnată la 1 an și 6 luni pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, a fost preluată de polițiști și închisă în penitenciar.
Ambele persoane au fost escortate și încarcerate în Penitenciarul Craiova, județul Dolj.