Colectivul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu este în doliu după pierderea unuia dintre cei mai vechi și apreciați angajați ai instituției. Aurelia Flondor, care a activat ca îngrijitor curățenie în cadrul Secției Obstetrică-Ginecologie și Blocului Operator de la Spitalul 700, din decembrie 1989, ieșind la pensie cu un an în urmă, a trecut la cele veșnice, în urma accidentului de la Bănița, din Hunedoara, lăsând o întreagă comunitate în stare de șoc.
Aceasta se întorcea de la mare împreună cu cele două nepoate și soțul, care a pierdut controlul volanului iar mașina s-a oprit într-un cap de pod, rezultând decesul femeii dar și al uneia dintre fete.
„A fost mai mult decât un simplu coleg – a fost un sprijin constant pentru echipa noastră. O prezență caldă și discretă, care a făcut parte din viața spitalului timp de peste 30 de ani. Regretăm profund această pierdere și transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate”, se arată într-un mesaj transmis de conducerea spitalului.