Șofer fără permis arestat preventiv la Horezu

Niculescu Andi

Un bărbat de 34 de ani din Romanii de Sus a fost reținut și ulterior arestat preventiv, joi, 26 iunie 2025, după ce a fost surprins de polițiști conducând un autoturism neînmatriculat pe o stradă din Horezu, deși nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Totul s-a petrecut în seara zilei de 24 iunie 2025, în jurul orei 20:00, când polițiștii din cadrul Poliției Orașului Horezu au fost alertați prin 112 cu privire la prezența unui șofer suspect pe raza localității Romanii de Sus. În scurt timp, oamenii legii au descoperit că sesizarea se confirma: bărbatul nu doar că se urcase la volan fără a avea dreptul legal de a conduce, dar și autoturismul cu care circula era neînmatriculat. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru două capete de acuzare: conducere fără permis și conducerea unui autovehicul neînmatriculat.

După administrarea probatoriului, în data de 25 iunie, suspectul a fost reținut pentru 24 de ore, iar joi, 26 iunie 2025,, judecătorul de drepturi și libertăți a admis propunerea procurorului de caz, dispunând arestarea preventivă a acestuia.

Reclame
Distribuie acest articol