Procurorii din Mehedinți au au descins, marți, la șase adrese din județul Argeș, într-un dosar complex de înșelăciune și fals.
Potrivit anchetatorilor, la începutul lunii mai, un bărbat din Argeș, împreună cu fratele său vitreg și soția, ar fi păcălit o societate de transport, susținând că firma lor va livra marfă în afara țării, conform unei note de transport. În realitate, cei trei și-ar fi însușit marfa, cauzând firmei păgubite un prejudiciu de 175.000 de euro.
Pentru a ascunde fapta, suspecții au transmis companiei mai multe documente falsificate, prin care susțineau că marfa ar fi fost furată din două țări europene, Slovacia și Franța. Femeia ar fi fost chiar determinată de soțul ei să întocmească în fals trei înscrisuri care să „dovedească” acest scenariu. Documentele ar fi fost prezentate drept dovezi ale unor presupuse furturi înregistrate oficial în cele două state.
Ancheta este în desfășurare, iar polițiștii pun în aplicare și trei mandate de aducere. Cercetările continuă pentru infracțiunile de înșelăciune, complicitate la înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și instigare la fals.
„Astăzi, 24 iunie 2025, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mehedinți, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, au pus în executare 6 mandate de percheziție domiciliară, în județul Argeș, pentru tragerea la răspundere penală a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale.
Activitățile au fost efectuate în cadrul unui dosar penal în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, complicitate la infracțiunea de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Din probatoriul administrat a reieșit că un bărbat, din județul Argeș, folosindu-se de datele de stare civilă ale altei persoane, cu sprijinul fratelui său vitreg și al soției, la începutul lunii mai a.c., ar fi indus în eroare reprezentații unei societăți de transport, prezentându-le faptul că societatea deținută de ei va transporta marfa de la punctul de încărcare la punctul de livrare din afara teritoriului României, conform notei de transport, însă, în realitate, aceștia și-ar fi însușit produsele transportate, cauzându-i persoanei vătămate un prejudiciu de 175.000 de euro.
Ulterior, aceștia i-ar fi comunicat persoanei vătămate că una dintre semiremorcile cu care era transportată marfa ar fi fost sustrasă pe teritoriul Slovaciei, iar cealaltă pe teritoriul Franței și pentru a-i crea acesteia convingerea că produsele au fost furate și ei nu au nicio implicare, i-ar fi transmis mai multe înscrisuri falsificate.
Totodată, bărbatul ar fi determinat-o pe soția sa să întocmească în fals trei înscrisuri, pe care le-ar fi pus la dispoziția persoanei vătămate, documente care atestau că marfa ar fi fost sustrasă pe teritoriul celor două țări și ar fi fost întocmite dosare penale în acest sens. Vor fi puse în executare trei mandate de aducere”, au delcarat procurorii mehedințeni.
