Bărbat reținut pentru violență în familie, în comuna Apele Vii

Nedelea Raluca

Un bărbat de 51 de ani din comuna Apele Vii a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Secției nr.12 Daneți, fiind acuzat de violență în familie. În data de 10 iunie, soția acestuia, o femeie de 49 de ani, a sesizat poliția că a fost agresată fizic la domiciliul comun. După administrarea probatoriului, bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Dolj. Astăzi, acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova pentru dispunerea unei măsuri preventive.

„În cursul zilei de ieri, 23 iunie, polițiști din cadrul Secției nr.12 Poliție Rurală Daneți au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 51 de ani, din comuna Apele Vii, bănuit de comiterea infracțiunii de violenţă în familie.

În fapt, în cursul zilei de 10 iunie a.c., poliţiştii au fost sesizaţi de o femeie, din comuna Apele Vii, cu privire la faptul că, în timp ce se afla la locuința sa din comuna Apele Vii, ar fi fost agresată fizic de către soțul său.

La faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii, care au identificat apelanta, o femeie de 49 de ani și soțul acesteia, un bărbat, de 51 de ani, ambii din comuna Apele Vii.

Din primele cercetări, s-a stabilit că, în timp ce se aflau la locuința comună din Apele Vii, în urma unui conflict spontan, femeia de de ani ar fi fost agresată fizic de către bărbatul de 51 de ani.

În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat, bărbatul a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.

În cursul acestei zile, cel în cauză va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea dispunerii unei măsuri preventive”, a declarat agent principal, Andreea Mateescu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.

Reclame
Distribuie acest articol