Tânăr din Țicleni, fără permis și băut, s-a răsturnat cu mașina și a fugit de la locul accidentului

Nedelea Raluca

Un tânăr de 23 de ani din Țicleni s-a răsturnat cu mașina pe DJ 674 A după ce a pierdut controlul volanului. Polițiștii au stabilit că acesta nu avea permis de conducere și era sub influența alcoolului – 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Reclame

Tânărul a părăsit locul accidentului, fiind identificat ulterior de polițiști la domiciliu. A fost dus la spital pentru investigații și recoltare de probe biologice. În cauză a fost deschis dosar penal pentru conducere fără permis și sub influența alcoolului.

„La data de 22 iunie a.c., polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Ţicleni au fost sesizați cu privire la faptul că pe raza orașului Țicleni, pe DJ674 A a avut loc un eveniment rutier.    

Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului, a reieșit faptul că, în jurul orei 06:30, în timp ce un tânăr de 23 de ani, din orașul Țicleni, conducea un autoturism, pe DJ 674 A, din direcția Țicleni către Dănești, neavând permis de conducere și fiind sub influența alcoolului, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă, autoturismul răsturnându-se pe plafon.  

Până la sosirea organelor de poliție, conducătorul auto a părăsit locul evenimentului rutier.

Ulterior, în urma identificării mai multor martori și a cercetărilor efectuate, un tânăr de 23 de ani, din orașul Țicleni, bănuit de săvârșirea faptei, a fost identificat și depistat la adresa de domiciliu, acesta recunoscând că el este conducătorul autoturismul implicat în evenientul rutier.

În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma verificărilor în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.    

Având în vedere, rezultatul testării, precum și faptul că acesta acuza dureri în mai multe zone ale corpului, a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale, precum și a recoltării probelor biologice de sânge, pentru stabilirea cu exectitate a alcoolemiei.  

În cauză a fost întocmit dosar penal în vederea efectuării de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, a spus Poliția Gorj.

Reclame
author avatar
Nedelea Raluca
Distribuie acest articol