Un pescar a murit electrocutat pe o baltă din Dolj

Jurnalul Olteniei

A mers să se relaxeze la pescuit, însă și-a găsit sfârșitul pe baltă. S-a întâmplat în comuna doljeană Malu Mare. Victima avea 36 ani și era din comuna Teasc.

Reclame

Intr-un moment în care încerca să lanseze undița în baltă, i s-a agățat firul de cablurile de tensiune de deasupra sa. Bărbatul a fost electrocutat.

„La data de 21 iunie a.c., ora 13.55, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Coșoveni au fost sesizați de o femeie, din comuna Malu Mare, cu privire la faptul că un bărbat s-a electrocutat în timp ce se afla la iazul din localitate. La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au stabilit că bărbatul de 36 de ani, din comuna Teasc, se afla la pescuit, la iazul din comuna Malu Mare, iar când a intenționat să arunce undița în baltă, s-ar fi produs un arc electric cu cablurile de tensiune de deasupra sa, acesta electrocutându-se. Din nefericire, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de către cadrele medicale prezente la fața locului, a fost declarat decesul bărbatului. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. La finalizarea cercetărilor va fi propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă.” – Agent șef de poliție Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.

A fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.

Reclame
author avatar
Jurnalul Olteniei
Distribuie acest articol