Primăria Craiova continuă  ridicarea autovehiculelor abandonate pe domeniul public

Jurnalul Olteniei
Craiova: Continuă ridicarea mașinilor abandonate pe domeniul public

Primăria Municipiului Craiova anunţă că va continua acțiunile de ridicare a autoturismelor abandonate pe domeniul public, aflate într-o stare avansată de degradare.

Reclame

Campania de ridicare a mașinilor care prezintă elemente ce pot duce la concluzia că ar putea fi abandonate sau fără stăpân se desfășoară în baza Legii nr. 421/2002, modificată de Legea 97/2020 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale.

Astfel, în perioada următoare de pe raza Municipiului Craiova vor fi ridicate următoarele autoturisme:

1.Autoturismul marca Daewoo, de culoare albă, cu număr de înmatriculare DJ.09.CTD, situat pe str. Dr. Constantin Angelescu, bl. V28;

2.Autoturism marca Opel, de culoare gri, cu număr de înmatriculare DJ.14.HYW, situat pe str. Calea Severinului, bl. 310;

3.Autoturism marca Daewoo, de culoare roșie, cu număr de înmatriculare DJ.04.YXY, situat pe str. Calea Severinului, bl. 310;

4.Autoturism marca Renault, de culoare verde, cu număr de înmatriculare DJ.11.JDM, situat pe Bd. Oltenia, bl. 40B1;

5.Autoturism marca Opel, de culoare gri, cu număr de înmatriculare DJ.07.ZCC, situat pe Bd. Oltenia, bl. 40B1;

6.Autoturism marca Seat, de culoare gri, cu număr de înmatriculare DJ.25.VEV, situat pe str. Nicolae Titulescu, bl. A1;

7.Autoturism marca Renault, de culoare gri, cu număr de înmatriculare DJ.35.SIM situat pe str. Florilor, bl. H1;

8.Autoturism marca Peugeot, de culoare gri, cu număr de înmatriculare DJ.56.SIM, situat pe str. Florilor, bl. H2;

9.Autoturism marca Daewoo, de culoare gri, cu număr de înmatriculare DJ.78.LUI, situat pe str. Florilor, bl. A1

10.Autoturism marca Daewoo, de culoare verde, cu număr de înmatriculare DJ.06.ZSG, situat pe str. Ștefan cel Mare, bl.Z1;

11.Autoturism marca Ford, de culoare gri, cu număr de înmatriculare DJ.98.LRI, situat pe str. Ștefan cel Mare, nr. 7;

12.Autoutilitară marca Hyundai, de culoare albă, cu număr de înmatriculare DJ.13.VXF, situat pe Aleea Nicolae Iorga, bl. A36;

13.Autoturism marca Volkswagen de culoare gri, cu număr de înmatriculare DJ.12.MZR, situat pe srt. George Fotino, bl. b7;

14.Autoturism marca Dacia, de culoare galbenă, cu număr de înmatriculare DJ.14.LKF, situat pe str. Grigore Pleșoianu, nr. 8;

15.Autoturism marca Volkswagen, de culoare albastră, cu număr de înmatriculare DJ.29.NCN, situat pe str. Grigore Pleșoianu, nr. 8;

16.Autoturism marca Daewoo, de culoare albastră, cu număr de înmatriculare DJ.15.KTA situat pe str. Grigore Pleșoianu, nr. 8;

17.Autoturism marca Volkswagen, de culoare gri, cu număr de înmatriculare DJ.14.KNG, situat pe str. Grigore Pleșoianu, nr. 8;

18.Autoturism marca Ford, de culoare albastră, cu număr de înmatriculare DJ.98.MUS, situat pe str. Rovinari, bl. d.

Serviciul Imagine

Primăria Municipiului Craiova

Reclame
author avatar
Jurnalul Olteniei
Distribuie acest articol