Un accident rutier grav a avut loc miercuri dimineață, în localitatea Pleșoiu, județul Olt. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 09:50, pe Drumul Național 64, iar autoritățile au fost alertate prin apel la 112.
Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Olt, un autoturism condus de un bărbat de 54 de ani, din comuna Prundeni, județul Vâlcea, a acroșat un copil de 12 ani care se afla în traversarea străzii, pe marcajul pietonal. Minorul, din comuna Pleșoiu, a fost rănit și a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportat de urgență la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și urmează să dispună măsurile legale care se impun.
„La data de 18 iunie a.c., în jurul orei 09:50, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că pe Drumul Național 64, în localitatea Pleșoiu, a avut loc un eveniment rutier. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt.
Din primele verificări polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de către un bărbat de 54 de ani din comuna Prundeni, județul Vâlcea, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, a acroșat un pieton, respectiv un minor de 12 ani, din comuna Pleșoiu, județul Olt, care s-ar fi aflat în traversarea străzii pe marcajul pietonal.
În urma evenimentului rutier minorul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, a transmis IPJ Olt.