„Oltenia coase iie” – comunitatea virtuală din Craiova care reconstituie cămășile tradiționale românești după surse științifice

Delia Pătru
Foto: Facebook/ Muzeul Olteniei

Apetitul pentru cusutul cămășii tradiționale, fie individual, fie în cadrul unor comunități, a dat naștere unui trend care face conexiunea trecutului cu prezentul, facilitat de comunicarea online, de reconectarea cu tradiția, prin intermediul unor grupuri de cusut și brodat cămăși sau alte piese de port tradițional.

Mai exact, meșterițelor populare provenind din mediul rural, celor care au apucat să țeasă și să decoreze cămășile în prima jumătate a secolului trecut, împărtășind la nivel familial, mai ales, aceste abilități, li se alătură persoane de diferite vârste și profesii, din toate colțurile țării și chiar ale lumii, care doresc să creeze propriile lor cămăși, folosind matricele tradiționale, raportându-se la rigorile tradiției impuse de tipologia cămășilor vechi, cu împărțire tripartită a mânecii în altiță, încreț și râuri.

Oltenia coase ie – tradiție reconstituită cu rigoare științifică

Foto Facebook Muzeul Olteniei

Una dintre comunitățile care au fundamentat acest tip de comunicare online, sub forma unei șezători virtuale, funcționează la Craiova.

Comunitatea virtuală ”Oltenia coase iie” reconstituie cămășile românești după modelele din muzeu, informându-se din documente științifice avizate.

Doamnele care fac parte din grup se întâlnesc nu doar în mediul online pentru a-și comunica opiniile, și în diferite locații, instituții de învățământ sau muzee.

Ceea ce se înscrie în categoria performanțelor acestei comunități este cunoașterea în profunzime a ”secretelor” altițelor, explicând soluții privind croiul mânecii cu altiță, legături între lații de pânză, mod de asamblare a altițelor, motive decorative și culori, semnificații.

”Specialiștii Muzeul Olteniei păstrează o strânsă conexiune cu membrele comunității și propun o reconstituire a cămășii tradiționale din perspectiva etnografică, aducând înaintea publicului, prin intermediul unor expoziții temporare sau prin publicații științifice modelele muzeale, mai exact acele modele care respectă timpul și spațiul autentice care au generat aceste simboluri identitare – cămășile cu altiță”, a specificat dr. Roxana Deca muzeograf la Muzeul Olteniei, Secția de Etnografie.

Potrivit muzeografului, ”Oltenia coase iie” este o comunitate remarcată și apreciată pentru dorința de a învăța, transmite și resemnatiza meșteșugul artei cămășii tradiționale cu altiță în era digitalizării.

Arta cămășii cu altiță este în patrimoniul UNESCO

Rolul comunităților online în programul de perpetuare și protejare a Artei cămășii cu altiță, element din patrimoniul cultural imaterial UNESCO, este fundamental, alături de activitatea meșterițelor populare care au învățat să lucreze, să coasă și să brodeze în inima satului românesc, la sursă. Elementul UNESCO Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România și Republica Moldova are o largă reprezentare atât în Dolj, cât și la Craiova.

La întocmirea dosarului UNESCO au participat și meșterițe din Craiova și din localitățile din Dolj, dar și comunităție online, între care Oltenia coase iie, din Craiova.

Reclame
author avatar
Delia Pătru
Distribuie acest articol