CSU Craiova a mai făcut un transfer. Alexandru Crețu a semnat un contract valabil 3 ani, cu formația din Bănie. Mijlocașul s-a întors printre alb-albaștri, după un an petrecut în străinătate. Absența acestuia s-a simțit destul de mult, în meciurile din campionatul intern, unde oltenii au suferit la mijlocul terenului.
„MoldOlteanul nostru s-a întors acasă! Alex Crețu a semnat cu Universitatea un contract valabil pe o perioadă de 3 ani. A îmbrăcat tricoul alb-albastru de 123 de ori în prima sa aventură în Cetatea Băniei, a marcat de 16 ori și a oferit 10 pase decisive. Așa cum ne-a obișnuit în trecut, aleargă, recuperează, se demarcă, centrează, driblează, dă goluri, dar mai ales dă tot ce are pentru echipă și acoperă tot terenul în timp ce o face. Povestea merge mai departe. Mult succes, Alex!”, au transmis oltenii, pe Facebook.
Mirel Rădoi a cerut întăriri în linia mediană. Antrenorul vrea fotbaliști puternici, care să câștige duelurile fizice și să facă diferența în partidele cu miză. CSU Craiova încearcă să îl transfere și pe Tudor Băluță, olteanul despre care Mihai Rotaru spunea că mereu a fost în atenția trupei din Bănie.