Violența care nu se vede în statistici: Femeile, între frică și curaj

Jurnalul Olteniei

În ultimele luni, România a fost zguduită de o serie de tragedii care au adus în prim-plan una dintre cele mai dureroase realități sociale: violența împotriva femeilor. Cazul Teodorei Marcu, tânăra de 23 de ani împușcată mortal în complexul rezidențial Cosmopolis, a ridicat întrebări dure despre eficiența măsurilor de protecție și limitele legii. Înainte ca Teodora Marcu să fie omorâtă, o celebră tânără vlogger și influencer, Marilu Dobrescu, a ieșit în spațiul public și a anunțat că a fost bătută și agresată de fostul său iubit cu care s-a afișat în mediul online pentru 4 ani jumătate. Marilu Dobrescu, influencer și vlogger, a vorbit deschis despre relații toxice, control și abuz psihologic într-un videoclip postat pe canalul ei de YouTube.

Ca și cum nu era de ajuns, o investigație a internauților de pe TikTok a scos la iveală conținutul unui forum online, onaniști.ro, în care femeile sunt discreditate, amenințate și prezentate ca obiecte ale urii și frustrării colective. Discuțiile de pe forum datau de 10 ani și arătau clar o cultură a abuzului care nu mai e doar fizică, ci și digitală, perfidă, continuă. Mai multe femei erau pozate și postate, fără voia lor, de către o comunitate de peste 60 de mii de bărbați, inclusiv fete minore. În acest caz, Poliția Română s-a sesizat din oficiu anunțând că face cercetări.

„În urma apariției unor informații în spațiul public ce fac referire la „mii de femei pozate pe ascuns” și solicitările verbale ale reprezentanților mass-media, Centrul de Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române este abilitat să comunice următoarele: Cu privire la situația semnalată, au fost demarate verificări din oficiu, în vederea stabilirii situației de fapt și luării măsurilor legale necesare. La acest moment, verificările sunt efectuate sub aspectul săvârșirii unor posibile infracțiuni, precum violarea vieții private (art. 226 Cod penal) și hărțuirea (art. 208 Cod penal). Poliția Română tratează cu prioritate astfel de fapte și face apel către persoanele care dețin informații relevante, respectiv femeile care sunt victime ale acestor acțiuni, să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să utilizeze platforma online de sesizări, disponibilă pe site-ul oficial al instituției. Investigațiile sunt în curs, iar, la finalizarea acestora, se vor dispune măsurile legale care se impun”, a transmis Poliția Română într-un comunicat de presă.

Toate aceste evenimente par să indice o explozie de ură și violență față de femei. Și totuși, în județul Dolj, cifrele par să spună o altă poveste, una în care numărul faptelor de violență este în scădere.

Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Dolj, în primele 5 luni ale anului 2025 au fost înregistrate 388 de fapte de natură penală, comparativ cu 483 în aceeași perioadă a anului trecut. Asta înseamnă o scădere de 95 de cazuri. În ceea ce privește victimele de sex feminin, cifrele arată 309 femei afectate în 2025 (267 majore și 42 minore), față de 342 în 2024 (310 majore și 32 minore).

„În primele 5 luni ale anului 2025, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj au fost înregistrate 388 fapte de natură penală, față de 483 de fapte înregistrate în anul 2024 (- 95). În ceea ce privește victimele de sex feminin, în anul 2025 vorbim de 309 victime ( 267 majore și 42 minore), față de 342 de victime în anul 2024 (310 majore și 32 minore)”, a declarat subcomisar de poliție Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.

Cifrele sunt în scădere. În realitate, percepția publică este că violența escaladează. Și e greu să nu simțim asta, când vedem cum ordinele de protecție sunt încălcate cu ușurință, când femeile sunt hărțuite pe internet sau în viața de zi cu zi, iar agresorii își găsesc susținători în spațiul virtual.

În Dolj, polițiștii aplică legea, iar sistemele de protecție funcționează. Ordinele de restricție sunt emise, agresorii sunt reținuți, iar cazurile ajung în instanță. Totuși, în spatele fiecărei statistici este o poveste nespusă. Poate o femeie care n-a mai depus plângere. Poate o fată care încă trăiește cu frică. Poate cineva care n-a ajuns încă pe o listă, dar o va face.

Și în Dolj au existat în ultima lună episoade dramatice: femei amenințate de foști parteneri, ordine de protecție încălcate, cazuri cu urmări penale. Faptul că numărul oficial al victimelor scade nu înseamnă că fenomenul e sub control. Din contră, tot mai multe femei aleg să vorbească, să ceară ajutor, să posteze pe rețelele de socializare, semn că realitatea e mai amplă decât o pot cuprinde rapoartele poliției.

„Vreau să vorbesc despre încredere și despre curaj. Încredere în instituția pe care o reprezint. Inspectoratul de Poliție Județean Dolj manifestă permanent preocupare pentru prevenirea violenței domestice.
Totodată, polițiștii, colegii mei, desfășoară permanent activități de informare, de prevenire, dar mai ales de conștientizare a tuturor femeilor cu privire la necesitatea sesizării oricăror forme de violență domestică, oricărui abuz. Polițiștii pot interveni în situații de violență intrafamilială și pot emite ordine de protecție provizorii pentru 5 zile, iar ulterior, victima poate solicita instanței emiterea unui ordin de protecție prin care se pot stabili niște limite. Agresorul poate fi evacuat temporar din locuința comună. I se pot stabili obligații de a nu se apropia la o distanță minimă față de victimă și totodată i se poate stabili obligația să nu lua sub nici o formă legătura cu victima, nici măcar prin mesaje sau chiar telefonic”, a declarat, în cadrul evenimentului „Adoptă o mamă”, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.

Într-un climat social marcat de misoginie, frustrare și polarizare, protejarea femeilor devine o urgență colectivă. Nu doar prin anchete și condamnări, ci prin educație, campanii de conștientizare, sancționarea discursului de ură și, mai ales, prin solidaritate.

Reclame
Reclame
author avatar
Jurnalul Olteniei
Distribuie acest articol