Compania de stat CFR Călători avertizează cu intrarea în incapacitate de plată, având efect asupra circulației trenurilor.
Avertismentul este inclus într-o scrisoare oficială transmisă de conducerea companiei către ministrul Transporturilor.
Datoriile de jumătate de miliard de lei amenință funcționarea trenurilor
Potrivit documentului, datoriile au ajuns la aproximativ 500 de milioane de lei, iar mai mulți furnizori au notificat deja compania că vor opri livrările, în lipsa achitării sumelor restante.
Vorbim, practic, despre un pas premergător falimentului. Conducerea CFR Călători subliniază, în scrisoarea trimisă ministerului, lipsa acută de fonduri și problema gravă a bugetului, scrie antena3.ro
Cele mai presante restanțe sunt către furnizorii de motorină, care amenință cu suspendarea livrărilor dacă nu se plătește suma restantă de aproximativ 95 de milioane de lei.
Vânzarea biletelor cu anticipație, suspendată
În acest context, CFR Călători a decis să suspende temporar vânzarea biletelor cu anticipație, iar viitorul anumitor curse devine incert.
„Situația este gravă și riscă să afecteze traficul feroviar național”, se mai arată în scrisoarea oficială.
MESAJUL CFR CĂLĂTORI
”Situația prezentată în adresa conducerii CFR Călători către autoritățile în domeniu reprezintă o radiografie a situației financiare existente în acest moment prezentând, în același timp, provocările reale cu care se confruntă compania.
CFR Călători intenționează,de asemenea, prin prezentarea acestei situații, a coopta, în depășirea acestor reale provocări, toate autoritățile cu implicații în prevenirea accentuării dezechilibrelor financiare pe fondul subcompensării serviciului public.
Astfel, acordarea unei compensații pentru serviciul public sub nivelul anului 2024 reprezintă mai mult decat o provocare și ar putea conduce în final la apariția unui blocaj cu efecte nedorite asupra sistemului feroviar în integralitatea lui, cu atât mai mult cu cât unele modificări legislative sunt de natură a accentuată aceste dezechilibre, modificări care se suprapun peste diminuarea veniturilor prognozate pentru anul 2025 prin neasigurarea de către Autoritatea de Reformă Feroviara (ARF) a celor 12 rame aferente primului Contract de servicii publice licitat și adjudecat de CFR Călători, întârzierile în furnizare fiind semnificative.Cu titlul de exemplu in ceea ce privește modificările de ordin legislativ sunt modificările în zona facilităților de transport acordate participanților la învățământul superior, modificări care au condus la reducerea veniturilor obținute din facilitățile de călătorie acordate acestei categorii sociale.
În concluzie este imperativ necesar ca valoarea compensației totale anuale cât și a compensației unitare aferente serviciului public în anul 2025 sa nu aibă valori sub nivelul anului 2024.
Avem convingerea că se vor găsi, in cel mai scurt timp posibil, căile de depășire a acestei situații astfel încât serviciul public să cunoască o îmbunătățire vizibilă și nicidecum o înrăutățire, cu atât mai mult cu cât in exploatarea comercială se regăsesc deja primele unități de material rulant modernizate/achizitionate in cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență.”