Fostul ministru de Interne, Radu Stroe, a murit joi, la vârsta de 75 de ani. Informația a fost confirmată de Ministerul Afacerilor Interne, care a transmis un mesaj de condoleanțe pe pagina de Facebook.
”Am primit cu profundă tristețe vestea trecerii în neființă a fostului ministru al Afacerilor Interne, Radu Stroe. Transmitem condoleanțe familiei îndurerate! Dumnezeu să-l odihnească!”, a scris MAI.
Și Partidul Naţional Liberal, partid din care a fost exclus în anul 2014, a transmis un mesaj pe Facebook.
„Partidul Național Liberal își exprimă regretul profund față de trecerea în neființă a domnului Radu Stroe, liberal convins, om de stat și coleg de nădejde. Radu Stroe a fost deputat al PNL în mai multe legislaturi, ministru de Interne, secretar general al Guvernului și un susținător neobosit al valorilor democratice”, a transmis PNL.
PNL spune că Radu Stroe „a reprezentat cu demnitate Partidul Național Liberal în funcții importante ale statului român, contribuind la consolidarea instituțiilor și a parcursului european al României”.
„Transmitem sincere condoleanțe familiei, prietenilor și tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, a mai transmis PNL.
Radu Stroe a fost una dintre figurile cunoscute ale scenei politice românești de după 1990, ocupând funcții importante în administrația publică și în Parlament. A fost membru marcant al Partidului Național Liberal.
Stroe a demisionat din funcția de ministru de Interne în ianuarie 2014, în urma accidentului din Munții Apuseni, când și-au pierdut viața pilotul Adrian Iovan și studenta la medicină Aurelia Ion.
Pe 8 aprilie 2014 a fost exclus din partid, după ce a declarat că nu știe dacă îl va vota pe Crin Antonescu la alegerile prezidențiale din acel an.
Cine a fost Radu Stroe
Radu Stroe s-a născut la 31 august 1949 în localitatea Osoi, județul Iași. A absolvit Institutul de Marină Civilă din Constanța (1971), obținând diploma de inginer de navigație, precum și Facultatea de Drept din București (1981), conform Agerpres.
După absolvirea facultății, Radu Stroe a lucrat ca ofițer de marină și inginer de navigație în cadrul NAVROM Constanța (1972-1974), apoi că inginer principal III la Departamentul Transporturi Marine din cadrul Ministerului Transporturilor și Telecomunicațiilor (1974-1985). Între ani 1985 și 1989, a fost detașat că inginer principal la administrația Canalului Dunăre – București și a lucrat în cadrul Ministerului Transporturilor și Telecomunicațiilor.
În anul 1990, a revenit la Ministerul Transporturilor, promovând succesiv și ocupând funcțiile de director general adjunct, director general și consilier al ministrului. A ocupat funcția de secretar general adjunct al Guvernului (1997-1998) în Guvernul Ciorbea și apoi pe cea de secretar general al Guvernului (1998-2000) în guvernele conduse de Radu Vasile și, ulterior, de Mugur Isărescu.
În perioada 23 mai 2006 – 5 aprilie 2007, Radu Stroe a fost ministru delegat pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului (în Guvernul Tăriceanu).
Înscris în ianuarie 1990 în PNL, el a fost secretar executiv, membru în Biroul Permanent al sectorului 1 București, membru în Biroul Permanent Central. A fost ales secretar general al PNL la 30 martie 2009, retrăgându-se din această funcție la 3 mai 2011.
La alegerile parlamentare din noiembrie 2000, Radu Stroe a fost ales deputat de Maramureș pe listele PNL. În această calitate, a făcut parte din Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, ca membru (decembrie 2000 – februarie 2001 și septembrie 2001 – septembrie 2004) și apoi ca vicepreședinte (septembrie – decembrie 2004). De asemenea, a fost și membru al Comisiei speciale a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra Serviciului de Informații Externe (din septembrie 2004).
În perioada februarie – septembrie 2001, a deținut funcția de secretar al Biroului permanent al Camerei Deputaților. De asemenea, a fost și vicelider al Grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaților (februarie 2002 – septembrie 2003).
În urma alegerilor parlamentare din noiembrie 2004, Radu Stroe a fost ales senator de Maramureș pe listele Alianței Dreptate și Adevăr PNL-PD. Din această calitate, a fost vicepreședinte la Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională (până în martie 2005) și președinte al Comisiei comune permanente a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI.
Ultimul său mandat în Parlamentul României a fost în legislatura 2012-2016, ales pe listele PNL. El a trecut ulterior la UNPR și apoi la PSD.