Operațiunea JUPITER, desfășurată la nivel național sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, vizează astăzi și județele Dolj și Mehedinți. Acțiunile au ca scop combaterea infracționalității economico-financiare, a celor privind regimul armelor și munițiilor, dar și în domeniul transporturilor și în cazuri de natură judiciară.
Polițiștii, sub supravegherea procurorilor, efectuează, luni, 202 percheziții domiciliare în întreaga țară. În Dolj și Mehedinți, descinderile vizează locații unde există suspiciuni privind comiterea unor infracțiuni grave, iar autoritățile urmăresc tragerea la răspundere a persoanelor implicate, precum și protejarea comunităților de activități ilegale.
Dosarele instrumentate includ acuzații de delapidare, abuz în serviciu, fals, evaziune fiscală, contrabandă, bancrută frauduloasă, furt, contrafacere, exercitarea fără drept a unei profesii, obținere ilegală de fonduri, înșelăciune, dar și încălcări ale regimului armelor sau ale drepturilor de autor.
Autoritățile au în vedere atât documentarea activității infracționale, cât și recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor dobândite ilegal. Persoanele vizate vor fi conduse la audieri, în funcție de evoluția anchetelor.
„În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, se desfășoară mai multe acțiuni, la nivel național, pentru combaterea infracțiunilor economico-financiare, la regimul armelor, în domeniul transporturilor și a faptelor de natură judiciară.
Astfel, astăzi, 2 iunie, polițiștii, sub supravegherea procurorilor de caz, efectuează 202 percheziții domiciliare, în cadrul unor acțiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de activitățile ilegale.
Activitățile sunt efectuate în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare, abuz în serviciu, fals, evaziune fiscală, contrabandă, bancrută frauduloasă, furt, contrafacere, exercitarea fără drept a unei profesii, obținere ilegală de fonduri, înşelăciune, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, precum și la regimul drepturilor de autor.
Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal.
Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.
Activitățile de astăzi se desfășoară în contextul măsurilor luate la nivelul Poliției Române, pentru combaterea infracționalității de orice fel.
Pe parcursul zilei, în funcție de evoluția anchetei în fiecare caz, Poliția Română va oferi informațiile ce pot fi făcute publice”, au transmis oamenii legii.