CSM a pierdut prima manșă a barajului decisiv

Niculescu Andi

Fotbaliștii de la SCM Râmnicu Vâlcea au jucat în deplasare, la Bistrița, prima manșă a barajului decisiv de promovare în Liga a II. Elevii lui Eugen Beza au întâlnit pe Gloria, din localitate, și au sperat într-un rezultat care să le ofere prima șansă după returul din Zăvoi.

Au urmat 90 de minute echilibrate, între două formații sensibil egale ca valoare. Prima mare ocazie le-a aparținut oltenilor după o acțiune a lui Dodoi al cărui șut a fost respins de portarul ardelenilor până la Ivan care a fost faultat în careu. Centralul nu a acordat lovitură de la 11 metri, mingea a ricoșat la Zaharia care nu a găsit nici el drumul spre gol. La pauză avea să fie 1-0 pentru Gloria, după ce Tavarez a profitat de o nesincronizare a apărării CSM-ului și a punctat, singur cu Dodoi. În repriza secundă gruparea din Zăvoi a fost mai periculoasă, a trecut de câteva ori pe lângă egalare dar s-a terminat 1-0 și promovarea se va decide miercuri, la Râmnicu Vâlcea.

Interesant este că și prima manșă a barajului, de la Alba Iulia, s-a terminat cu un scor identic și vâlcenii au reușit să întoarcă rezultatul după executarea loviturilor de la 11 metri.

Distribuie acest articol