Drumul județean DJ 703F, care leagă județul Vâlcea de Argeș, este în plin proces de modernizare. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, care a vizitat șantierul și a transmis că lucrările sunt în desfășurare intensă.

„Mergem spre Argeș… cu asfaltul! Continuăm modernizarea drumurilor județene, iar zilele acestea drumarii RAJDP lucrează intens pe DJ 703F, de la limita cu județul Argeș până în satul Valea Babei, din comuna Runcu”, a declarat Rădulescu.
În această etapă, se asfaltează un tronson de 1,3 kilometri, completând lucrările anterioare prin care au fost deja modernizați alți 3 kilometri din același drum.

„Înainte de turnarea covorului asfaltic, s-au executat lucrări de consolidare a fundației cu balast și piatră spartă. După asfaltare, urmează să fie executate rigole betonate pentru scurgerea apelor”, a explicat președintele CJ Vâlcea.
Totodată, Constantin Rădulescu a cerut echipelor RAJDP să remedieze problemele semnalate la marcajele rutiere existente și să intervină pentru curățarea traseului după finalizarea lucrărilor.
„Am observat că pe anumite porțiuni ale acestui drum marcajele rutiere nu au fost executate corespunzător, așa că le-am cerut colegilor de la RAJDP să le refacă acolo unde este nevoie. Am solicitat și intervenția echipelor de întreținere pentru igienizarea întregului traseu”, a adăugat Rădulescu.

Oficialul județean și-a exprimat convingerea că această investiție va contribui nu doar la creșterea siguranței rutiere, ci și la dezvoltarea turismului în zonă.
„Cred cu tărie că, odată cu modernizarea drumului județean, această zonă superbă și cu un potențial turistic extraordinar poate deveni mult mai atractivă pentru investitori și turiști”, a concluzionat Constantin Rădulescu.