Gala UNITER, ediția a 33-a, desfășurată la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova

Nedelea Raluca

Craiova a fost, duminică seara, gazda celei de-a 33-a ediții a Galei Premiilor UNITER, desfășurată în eleganta sală a Teatrului Național „Marin Sorescu”. Evenimentul a marcat un moment cu totul special, deschizând oficial seria manifestărilor dedicate împlinirii a 550 de ani de la prima atestare documentară a Craiovei, dar și aniversării a 175 de ani de existență a teatrului craiovean și a 35 de ani de activitate UNITER. Sub lumina reflectoarelor, Craiova nu a fost doar gazdă, ci și protagonista unei seri în care arta teatrală a fost premiată la cel mai înalt nivel.

Distincții importante pentru Craiova:
Premiul Președintelui UNITER a fost acordat lui Emil Boroghină și Vlad Drăgulescu, în semn de recunoaștere pentru contribuția majoră adusă promovării teatrului românesc prin Festivalul Internațional Shakespeare de la Craiova, eveniment devenit reper cultural internațional.

Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal a fost câștigat de Vlad Udrescu, pentru interpretarea memorabilă din spectacolul „Hamlet”, o creație care a impresionat publicul și critica deopotrivă.

Premiul pentru cea mai bună scenografie a fost acordat Oanei Micu, pentru spectacolul „Lecția” de Eugène Ionesco, regizat de Bobi Pricop – o montare apreciată pentru originalitatea vizuală și impactul scenic.

Un premiu special a fost acordat proiectului „Săptămâna Purcărete – 50 de ani de excelență în teatru”, inițiat de Vlad Drăgulescu și produs de Teatrul Național Craiova. Proiectul a adus în prim-plan cariera unuia dintre cei mai mari regizori români contemporani, Silviu Purcărete.

„Gala Premiilor UNITER, ediția a 33-a, desfășurată în eleganta sală a Teatrului Național „Marin Sorescu”, a deschis cu fast seria evenimentelor dedicate celor 550 de ani de la prima atestare documentară a orașului Craiova, 175 de ani de existență ai teatrului craiovean și 35 de ani de UNITER. Craiova a urcat pe podiumul excelenței, fiind onorată cu premii remarcabile: Premiul Președintelui UNITER – acordat domnilor Emil Boroghină și Vlad Drăgulescu, pentru contribuția extraordinară la promovarea teatrului românesc prin Festivalul Internațional Shakespeare de la Craiova; Cel mai bun actor în rol principal – Vlad Udrescu, pentru interpretarea intensă și profundă din Hamlet; Cea mai bună scenografie – Oana Micu, pentru viziunea creativă din Lecția de Eugène Ionesco, regia Bobi Pricop Premii speciale – pentru proiectul „Săptămâna Purcărete – 50 de ani de excelență în teatru”, o producție a TNC Craiova, inițiată de Vlad Drăgulescu. O seară de gală, de magie și reverență artistică, în care Craiova a fost, din nou, scena excelenței teatrale din România”, a declarat, pe o rețea de socializare, Primăria Craiova.

sursa foto: FB/ Primăria Municipiului Craiova

Distribuie acest articol