Două persoane, lovite de trăsnet în timp ce fugeau de ploaie. Un bărbat a murit, altul este în stare gravă

Nedelea Raluca
fulger

Incident tragic vineri seară, în localitatea Turnu Ruieni, județul Caraș-Severin. Două persoane au fost lovite de trăsnet în timp ce încercau să se adăpostească de o furtună. Una dintre victime, un bărbat, a murit pe loc, iar cealaltă se află în stare gravă, cu arsuri și semne de semiparalizie, fiind transportată de urgență la spital.

Din primele informații, cei doi s-au aflat în câmp deschis în momentul în care a început furtuna. Fulgerele și tunetele puternice au fost însoțite de un trăsnet care i-a lovit în plin, în timp ce căutau un loc unde să se adăpostească de ploaie.

La fața locului au intervenit de urgență echipaje de salvare, însă pentru una dintre victime nu s-a mai putut face nimic. Cea de-a doua persoană a fost găsită în stare de semiconștiență și a fost preluată de echipajul medical, fiind stabilizată și transportată la spital, potrivit Antena 3 CNN.

Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia.

Distribuie acest articol