Craiova, bijuteria ascunsă a României, descoperită de Forbes

Delia Pătru
Foto: Facebook/Lia Olguta Vasilescu

Revista Forbes a realizat un clasament al primelor 10 orașe din Europa care pot fi ideale pentru turiștii care sunt în căutarea unei escapade culturale. Iar Craiova este pe primul loc în acest top, fiind comparat cu Londra și Paris, două epicentre culturale și artistice.

”Craiova este recomandată pentru valoarea evenimentelor culturale pentru toate vârstele, cum ar fi Festivalul Shakespeare, care a ajuns primul la clasa lui din lume, pentru Păpușile Ocupă Strada sau pentru IntenCity, dar mai ales pentru Centrul Internațional Brâncuși care este situat lângă Muzeul de Artă, unde vizitatorii pot admira atât operele părintelui sculpturii moderne, cât și Oul lui Brâncuși, o clădire unicat în lume pentru construcția din sticlă. Craiova a reușit să ia fața, în topul Forbes, ca destinație pentru anul 2025, unor orașe precum Londra, Paris, Atena, Haga sau Florența”, a spus primarul Lia Olguta Vasilescu.

Craiova, o bijuterie ce așteaptă să fie descoperită de turiști

Municipiul Craiova este considerat de jurnaliștii de la Forbes o bijuterie mai puțin cunoscută, pe care turiștii dornici să exploreze o vor îndrăgi cu siguranță.

„Indiferent unde călătoriți în Europa, veți găsi istorie fascinantă, artă excepțională și experiențe culturale memorabile. Fie că vă place arhitectura antică sau muzeele moderne, aceste orașe oferă decorul ideal pentru o escapadă plăcută și valoroasă”, precizează sursa citată.

Deși este mai puțin cunoscută și vizitată decât Bucureștiul, Craiova este considerată „un punct de atracție cultural cu numeroase evenimente pe tot parcursul anului, inclusiv Festivalul Shakespeare, cel mai mare festival internațional din lume dedicat dramaturgului. Pentru iubitorii muzicii electronice dance, Festivalul IntenCity are loc în fiecare an în luna iunie, cu spectacole în aer liber. Iar un eveniment mai neobișnuit, Puppets Occupy Street Festival din august, implică păpuși uriașe și spectacole captivante”, spun jurnaliștii de la Forbes, citați de adevarul.ro

Craiova, locul renașterii lui Brâncuși

Când spui Craiova nu poti să nu te referi la Constantin Brâncuși, locul unde marele sculptor spunea că s-a născut a doua oară.

„Craiova ocupă un loc special în povestea lui Constantin Brâncuși, care a studiat la Școala de Arte și Meserii din oraș. Ca pionier al sculpturii moderniste, lucrările sale se află în muzee importante din întreaga lume, inclusiv Metropolitan Museum of Art din New York, Pompidou din Paris și Tate Modern din Londra, printre altele. O vizită la Craiova ar trebui să includă Centrul Brâncuși pentru o privire fascinantă asupra vieții sale și Muzeul de Artă Craiova, care găzduiește lucrările sale”, relatează Forbes.

Craiova este urmată în top de două orașe din Spania, Girona și Bilbao, apoi de Atena – Grecia, Haga – Țările de Jos, Salzburg – Austria, Florența – Italia, Basel – Elveția, Paris – Franța și Londra – Anglia.

Distribuie acest articol