Video/ Lucrări în plină desfășurare pe Centura Severinului

Nedelea Raluca

Pe Centura municipiului Drobeta Turnu Severin continuă lucrările de ranforsare a sistemului rutier, în cadrul unui proiect menit să îmbunătățească semnificativ infrastructura de transport din zonă. În această etapă, echipele de intervenție au început așternerea primului strat de asfalt, tip BAD 22,4, peste un strat de geocompozit cu rol antifisură și de protecție împotriva infiltrării apei.

„Continuă lucrările de ranforsare a sistemului rutier pe Centura Drobeta Turnu Severin. În aceste zile se așterne primul strat de asfalt, BAD 22,4, asfaltul se așterne peste un strat de geocompozit, care are rolul de armare( antifisură și barieră împotriva infiltratiilor de apă). Termenul de finalizare al lucrărilor este finalul lunii August 2025”, anunță reprezentanții DRDP Craiova.

Lucrările sunt parte a unui amplu proiect de modernizare, iar termenul estimat pentru finalizarea acestora este sfârșitul lunii august 2025. Reabilitarea centurii ocolitoare are ca obiectiv creșterea siguranței și confortului în trafic, dar și prelungirea duratei de viață a carosabilului.

Lucrările de ramforsare sistem rutier pe Centura Drobeta Turnu Severin au început la sfârșitul lunii aprilie.

Sursa foto: arhivă

Sursa video: FB/ DRDP Craiova

Distribuie acest articol