Scandal în Dolj. S-a pus cu toporul pe mașini

Jurnalul Olteniei

Scandal în Dolj. Bătut de doi tineri, un doljean s-a răzbunat pe mașinile unuia dintre. A luat toporul și le-a spart geamurile.

Scandalul a avut loc în localitatea Bârca. Doljeanul de 31 ani a fost agresat fizic, pe stradă, de doi tineri. La fața locului au ajuns Poliția și Ambulanța, însă bărbatul nu a vrut să primească îngrijiri medicale. În schimb, a luat un topor, a mers acasă la unul dintre agresori și i-a spart geamurile mașinilor.

„În fapt, în cursul zilei de 17 mai a.c., ora 13.27, poliţiştii au fost sesizaţi de tânărul de 31 de ani, din comuna Bârca, cu privire la faptul că, ar fi fost agresat fizic de către două persoane. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că, în urma unui conflict spontan, în timp ce acesta se afla pe strada Mihai Viteazu, din comuna Bârca, ar fi fost agresat fizic de către doi tineri de 24 și 29 de ani, ambii din comuna Bârca, la fața locului deplasându-se și un echipaj de ambulanță, însă tânărul a refuzat îngrijirile medicale. Ulterior, acesta a luat un obiect tăietor despicător și s-a deplasat la locuința tânărului de 24 de ani, unde ar fi distrus geamurile a două autoturisme ale acestuia, cel din urmă sesizând evenimentul polițiștilor prin apel telefonic”, a declarat agent principal Andreea Mateescu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.

Polițiștii l-au reținut pe tânărul de 31 de ani, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. El va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE

Distribuie acest articol