Olt. Guvernul finanțează construirea unei grădinițe moderne în satul Constantinești

Nedelea Raluca

Satul Constantinești, care aparține orașului Scornicești din județul Olt, va beneficia de o grădiniță nouă și modernă, construită cu sprijinul Guvernului României. Fondurile necesare au fost alocate de Ministerul Dezvoltării, prin Programul național de investiții „Școli sigure și sănătoase”.

Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, continuă să investească în infrastructura educațională din mediul rural, alocând fonduri importante pentru construirea unei grădinițe în satul Constantinești, parte a orașului Scornicești, județul Olt. Proiectul face parte dintr-o serie mai amplă de investiții în educație, sănătate și siguranță seismică, anunțate recent de ministrul Cseke Attila.

27,5 milioane de lei au fost direcționați către trei obiective educaționale din țară, printre care și grădinița din Constantinești. Noua unitate va fi construită în cadrul Programului național de investiții „Școli sigure și sănătoase”, care are ca scop modernizarea și extinderea infrastructurii din învățământul preuniversitar.

Grădinița din Constantinești va fi una modernă, adaptată cerințelor actuale de siguranță, igienă și eficiență energetică, oferind condiții optime pentru educația timpurie a copiilor din zonă. Investiția vine în sprijinul comunității locale, care resimțea de multă vreme nevoia unei instituții educaționale dedicate preșcolarilor.

La nivel național, Ministerul Dezvoltării a anunțat alocarea a peste 157 de milioane de lei pentru consolidarea seismică a unor clădiri importante, precum secții medicale, unități de învățământ sau infrastructură de urgență. Dintre acestea, peste 130 de milioane sunt destinate consolidării unor clădiri cu risc seismic ridicat din Sibiu, Suceava, Argeș și Giurgiu.

Distribuie acest articol