Polițiștii Biroului Rutier din Drobeta-Turnu Severin au interceptat în trafic un bărbat de 57 de ani care transporta cu o mașină pește congelat fără a avea documente legale de proveniență. Bărbatul intenționa să comercializeze peștele, însă autoritățile au confiscat întreaga cantitate, de peste 100 de kilograme. Având în vedere că peștele nu îndeplinea condițiile sanitare necesare, acesta a fost lăsat în custodia unei pescării și va fi distrus.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comercializarea fără documente de proveniență a peștelui și a altor produse din pescuit.
„La data de 12 mai a.c., ora 12.25, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiul Drobeta-Turnu Severin au depistat, în trafic, pe Calea Timișoarei, un bărbat de 57 de ani, din Drobeta-Turnu Severin care transporta cu un autoturism pește congelat, fără a deține documente legale de proveninență, pe care urma să îl comercializeze.
Întreaga cantitate de pește de peste 100 de kilograme a fost expertizată de lucrători din cadrul Direcției Sanitar Veterinare Mehedinți și lăsat în custodia unei pescării, urmând a fi distrusă, întrucât nu corespundea din punct de vedere sanitar.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de comercializarea fără documente de proveniență a peștelui și a altor viețuitoare acvatice obținute din pescuit ori a produselor din pește”, spune IPJ Mehedinți.