România, la cel mai înalt nivel în Europa: Istvan Kovacs va arbitra finala Ligii Campionilor 2025

Anghel Catalin
foto: frf.ro

UEFA a anunțat brigada de arbitri pentru finala UCL dintre PSG și Inter din care fac parte patru români. Meciul se joacă sâmbătă, 31 mai, de la ora 22:00, pe Allianz Arena (München).

Istvan Kovacs se va afla la centru, bifând, astfel, a treia finală europeană în ultimii 4 ani, el urmând să fie ajutat de asistenții Mihai Marica și Ferencz Tunyogi. Al patrulea oficial va fi, din Portugalia, Bruno Alves Jesus. În camera VAR se vor afla Dennis Higler (Țările de Jos) – VAR, Cătălin Popa – AVAR și Paulus von Boekel (Țările de Jos) – AVAR suport.

În acest sezon, Kovacs a mai arbitrat alte 7 partide din Liga Campionilor: Real Madrid – Dortmund 5-2, Inter – Arsenal 1-0, Bayern – PSG 1-0, Steaua Roșie – PSG 2-3, Juventus – Benfica 0-2 (faza grupelor), Real Madrid – Manchester City 3-1 (play-off), Liverpool – PSG 0-1, 1-4 la penalty-uri (retur optimi de finală).

Distribuie acest articol