Iubitorii de artă, cultură, istorie sunt invitați o evadare din cotidian în muzeele Craiovei. Intrarea va fi gratis.
Muzeul Olteniei Craiova anunță că își deschide porțile pentru o nouă ediție a Nopții Muzeelor. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 17 mai 2025, între orele 20:00 și 00:00. Ultima intrare va fi permisă la ora 23:30.
„Evenimentul, parte a unei ample inițiative culturale europene, oferă acces gratuit la un parcurs muzeal divers, care îmbină patrimoniul istoric, etnografic și științific într-o experiență nocturnă unică. Sub sloganul „Mai aproape de oameni într-o Noapte de Mai”, această ediție promite vizitatorilor o evadare din cotidian, în care cultura prinde viață în patru locații distincte ale Muzeului Olteniei, atât în Craiova, cât și în județul Dolj”, transmit reprezentanții Muzeului Olteniei.
Ce îi așteaptă pe vizitatori:
Secția de Istorie-Arheologie (str. Madona Dudu, nr. 14)
- Expoziții permanente: Redescoperă Istoria, Oltenia Rediviva.
- Expoziții temporare: Muzeul Olteniei Craiova la ceas aniversar – o incursiune în istoria instituției și rolul său în conservarea memoriei colective, și Dava Getică de la Săpata, județul Dolj – o privire asupra unei așezări getice fortificate, reconstituită prin artefacte în urma unor cercetări arheologice recente.
Secția de Etnografie – Casa Băniei (str. Matei Basarab, nr. 16)
- Expoziții permanente: Facerea Pâinii, Ritmurile Vieții.
- Expoziție temporară: Oltenia în imagini – Salonul Regional de fotografie pentru liceeni, ediția a XIII-a.
Secția de Științele Naturii (str. Popa Șapcă, nr. 8)
- Expoziții permanente: Condițiile fizico-geografice și ecosistemele Olteniei, Oltenia – Terra Fossilis, Universul și Sistemul nostru Solar, Colecția de Minerale și Roci.
- Planetariul „Nicolaus Copernicus” – un spațiu educativ interactiv, foarte apreciat de public.
- Expoziție temporară: Pădurea – Laborator complex și rezervor de bogății – o experiență vizuală captivantă.
- Salonul Național de Minerale, Fosile și Geme – un eveniment devenit tradiție în peisajul cultural românesc, ajuns la cea de-a XVIII-a ediție.
Pe de altă parte, la Casa Memorială Amza Pellea (Str. Gen. Eremia Grigorescu, nr. 58 A, Băilești) i se aduce un omagiu marelui actor, printr-o expoziție dedicată vieții și carierei acestuia.
„Succesul înregistrat de evenimentul Noaptea Muzeelor la edițiile anterioare reflectă interesul crescut al publicului pentru redescoperirea patrimoniului cultural într-un cadru accesibil și interactiv – obiectiv pe care Muzeul Olteniei Craiova îl susține constant. Noaptea Muzeelor 2025 este o ocazie specială de a explora cultura, tradițiile, biodiversitatea și istoria Olteniei, reunite sub același acoperiș – al unei nopți dedicate comunității. Vă așteptăm cu luminile aprinse și poveștile pregătite!”, transmit reprezentanții Muzeului Olteniei.
Intrare gratis și la Muzeul de Artă
Și Muzeul de Artă Craiova ia parte la evenimentul „Noaptea Muzeelor”, care va avea loc sâmbătă, 17 mai 2025, între orele 18:00 – 00:00 (ultima intrare la ora 23:30).

„Puteți vizita: Cabinetul „Constantin Brâncuși”, Galeria de Artă Românească și expozițiile temporare „Cezar Atodiresei. Pictură, desen, obiect”, 2META – „METAREALIA – istorii și ficțiuni vizuale” la Centrul „Constantin Brâncuși”.
Alături de noi vor fi voluntari studenți de la Facultatea de Litere a Universității din Craiova. Reamintim vizitatorilor că accesul este gratuit”, menționează reprezentanții Muzeului.
“Galeria celor mai faimoase picturi din istoria omenirii”
Tot pe 17 mai, în cadrul Nopții Muzeelor, MINA Pop-Up Craiova deschide porțile publicului pentru o noapte de experiențe artistice imersive, la prețuri speciale. Evenimentul va avea loc între orele 20:30 și 01:30, iar vizitatorii sunt invitați să descopere trei producții semnate MINA: Galeria celor mai faimoase lucrări din istoria omenirii – o expoziție video-imersivă care reunește, într-un singur spațiu, capodopere semnate de artiști precum Leonardo da Vinci, Michelangelo, Rembrandt, Monet, Van Gogh, Botticelli, Velázquez, Klimt și Munch; Cei mai faimoși pictori clasici români – o incursiune digitală în universul marilor maeștri ai picturii românești, într-o producție ce valorifică patrimoniul vizual local; Van Gogh – The Immersive Show – un spectacol multisenzorial dedicat unuia dintre cei mai îndrăgiți artiști ai lumii, în care lucrările lui Van Gogh prind viață într-o experiență vizuală și sonoră de excepție.

Reprezentanții MINA Pop-Up menționează că, de Noaptea Muzeelor, biletele pot fi achiziționate la jumătate de preț, pentru toate cele trei spectacole din cadrul evenimentului.