Opt bărbați condamnați pentru fapte grave, încarcerați de polițiștii vâlceni

Niculescu Andi
Doi bărbați, arestați după ce au jefuit casa unei femei


La data de 8 mai 2025, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, sprijiniți de polițiștii din Drăgășani, Călimănești și posturile de poliție Ștefănești, Mihăești și Drăgoești, au pus în aplicare opt mandate de executare a pedepsei cu închisoarea.

Cei vizați sunt opt bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 54 de ani, condamnați definitiv pentru comiterea unor infracțiuni grave. Printre faptele reținute se numără tentativa de omor, trafic de droguri, trafic de influență, conducerea sub influența alcoolului, conducerea fără permis, tulburarea ordinii publice și acte de violență.

Pedepsele aplicate de instanță variază între un an și zece luni și șase ani și patru luni de închisoare, în funcție de gravitatea faptelor. Cei opt condamnați au fost conduși și încarcerați în penitenciarele Mioveni, Craiova și Târgu Jiu.

Distribuie acest articol