9 mai, Ziua Națională a Oinei

Delia Pătru
Foto: Facebook/ Federația Română de OINĂ

La 9 mai 2025 este sărbătorită Ziua națională a oinei, potrivit Legii nr. 87 din 11 aprilie 2023 pentru modificarea Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000, conform https://legislatie.just.ro și www.cdep.ro.

‘Oina este sportul național al României. Se instituie ziua de 9 mai Ziua Națională a Oinei. Ziua Națională a Oinei va fi marcată de către Federația Română de Oină și de către membrii afiliați la aceasta, de către cluburi/asociații sportive, de către Ministerul Educației și Ministerul Sportului, prin organizarea și participarea la evenimente cu caracter sportiv sau social, cu scopul de a informa și de a promova importanța practicării sportului național, oina, pentru sănătatea populației. Autoritățile administrației publice centrale și locale, societatea civilă, precum și persoanele fizice sau juridice pot acorda sprijin material sau logistic sau pot pune la dispoziție, în mod gratuit, bazele sportive aflate în administrare în vederea organizării și derulării în bune condiții a manifestărilor consacrate acestei zile’, prevede actul normativ, scrie Agerpres.

Potrivit inițiatorilor, ‘oina este singurul sport național românesc, născut la sat și posibil să moară la oraș’. ‘Oina, sportul nostru național, contribuie, alături de alte valori naționale, cum ar fi cântatul și dansul popular, la realizarea identității noastre de români. (…) Motivul pentru care ne dorim să sărbătorim pe 9 mai Ziua Națională a Oinei este datorat faptului că în 1899 oina s-a jucat pentru întâia oară oficial. La 9 mai 1899, la București, s-a ținut primul campionat național de oină, câștigătoare fiind echipa liceului Nicolae Bălcescu din Brăila’, conform inițiatorilor grupului senatorial al PSD.

La 15 iunie 2022, Senatul României a adoptat, cu 68 de voturi ‘pentru’, un vot ‘împotrivă’ și 18 abțineri, propunerea legislativă care are ca obiect instituirea zilei de 9 mai ca zi națională a oinei, precum și instituirea obligației Federației Române de Oină de a prezenta, până la data de 1 octombrie a fiecărui an, activitățile propuse a se desfășura anul următor pentru finanțarea direct de la bugetul de stat a programului național ‘Redescoperă Oina’.

În data de 14 martie 2023, plenul Camerei Deputaților a adoptat proiectul de lege prin care oina este declarată sportul național al României, iar data de 9 mai este instituită drept Ziua Națională a Oinei. Camera Deputaților a fost for decizional în ce privește adoptarea acestei legi.

La 11 aprilie 2023, președintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care oina este declarată sportul național al României, iar 9 mai este instituită drept Ziua Națională a Oinei.

Potrivit legii, se înființează Programul național ‘Redescoperă oina’, care constă într-un complex de activități necesare susținerii practicării și promovării acestui joc și se desfășoară prin intermediul Federației Române de Oină și a structurilor sportive afiliate la aceasta pe întreg teritoriul României. Finanțarea programului este asigurată din fonduri prevăzute distinct în bugetul de stat, alocații bugetare, prin Ministerul Sportului, și, în funcție de posibilități, din fonduri de la bugetele locale.

Distribuie acest articol