Un cod galben de ploi torențiale și vijelii e valabil, începând de astăzi, în toată Oltenia, anunță Administrația Natională de Meteorologie.
De asemenea, a fost emisă și o atenționare de instabilitate atmosferică accentuată în întreaga ţară, până vineri dimineaţă.
Potrivit ANM, în perioada 6 mai, ora 12.00 – 7 mai, ora 03.00, este valabil un cod galben de instabilitate atmosferică, ploi și descărcări electrice, în 27 de județe.

”Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 50…70 km/h) în Oltenia, Muntenia, zona continentală a Dobrogei, jumătatea sudică a Moldovei, precum şi în vestul şi sudul Transilvaniei”, a transmis ANM.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 15…25 l/mp şi pe arii restrânse de 30…50 l/mp. Pe alocuri vor fi vijelii şi grindină.
În perioada 6 mai, ora 10.00 – 9 mai, ora 10.00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în toate regiunile.
”Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice şi intensificări ale vântului (rafale în general de 40…50 km/h). În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 20…40 l/mp şi vor fi vijelii şi grindină”, a transmis ANM.