Silvicultorii vâlceni au tras un semnal de alarmă: „Pădurile riscă să ajungă pe mâini străine!”

Niculescu Andi

Silvicultorii din județul Vâlcea au participat miercuri, 30 aprilie 2025, la o grevă de avertisment, între orele 10:00 și 12:00, alăturându-se protestului național organizat de Federația Sindicatelor din Silvicultură SILVA. Deși aveau aprobare pentru un miting în Capitală, liderii au ales o formă de protest mai discretă, pentru a evita orice asociere cu alegerile care urmează.

Adrian Iosif, liderul Sindicatului SILVA Vâlcea, a explicat că protestul vizează un proiect de hotărâre de guvern aflat în consultare publică, care prevede reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva. „Dorim să fim consultați, nu ignorați. Nu suntem împotriva reformelor, dar nu putem accepta o hotărâre fără fundament, fără calcule și fără studii de impact”, a declarat acesta.

Printre măsurile contestate se numără desființarea a peste jumătate din actualele direcții silvice județene și comasarea celor 22 de parcuri naționale și naturale într-o singură structură. Sindicaliștii atrag atenția că astfel de decizii vor reduce capacitatea de control în teritoriu și pot duce la creșterea fenomenului tăierilor ilegale.

„Fără o administrare responsabilă și eficientă, pădurile riscă să ajungă pe mâini străine sau să fie distruse”, a avertizat liderul sindical.

Silvicultorii vâlceni cer Guvernului transparență, dialog real și soluții sustenabile pentru pădurile României, considerând că ceea ce se întâmplă acum este „un experiment periculos cu efecte pe termen lung”.

Distribuie acest articol