Mihăiță Pleșan a anunțat că Ștefan Baiaram este ca și plecat de la CSU Craiova. Mijlocașul e urmărit de echipe din străinătate, iar Mihai Rotaru e gata să îl vândă cu cel puțin 5 milioane de euro. Adrian Ilie, fost mare internațional, consideră că oltenii trebuie să se gândească bine la strategia de transferuri, pentru că, dacă îl vinde și pe Mitriță, formația din Bănie riscă să nu prindă nici măcar play-off-ul, în sezonul viitor.
„Dacă Mihai Rotaru nu ar da jucătorii și să intre într-o grupă europeană, de acolo o să vină banii. De ce să vinzi jucătorii, când poți să ajungi la nivelul respectiv? Dacă pleacă Mitriță și Baiaram nu prind play-off-ul la anul. Mai bine tragi să iei campionatul, mai aduci câțiva jucători și poți să iei banii (n.r. – din cupele europene)”, a spus Adrian Ilie la Fanatik.
Dănuț Lupu este mai înțelegător cu Mihai Rotaru. Acesta consideră că CSU Craiova ar trebui să profite de ofertele bune și să scoată peste 10 milioane de euro pentru Mitirță și Baiaram, pentru că alb-albaștrii nu au garanția că se vor califica într-o cupă europeană.
„Dacă vrei să faci rezultate în Europa, îi ții. Dacă vrei să recuperezi din investiție, îi vinzi. Unii poate se gândesc de ce să încerce, când ce-ai în mână nu e minciună. Se gândesc că poate încearcă și tot nu intră. La FCSB, când ai adunat două echipe jumate, normal că poți să bagi și rezervele și să-ți câștige meciurile. Dacă termină pe 2 și nu prinde grupe, ce face? (n.r. – Craiova) Ar trebui să încerce să ajungă în grupe și dacă nu reușesc să-i dea unde sunt doriți, dar trebuie să accepte și echipele alea”, a spus Dănuț Lupu pentru sursa citată.