Craiovenii vor avea la robinet, în scurt timp, apă din cea mai pură sursă: Isvarna. Este vorba despre proiectul de aducțiune de apă cu o valoare totală de 445,8 milioane de euro la semnare și de peste 600 de milioane de euro după ajustările de prețuri.
Întrebat când vor bea craiovenii apă de Isvarna de la robinet, directorul Companiei de Apă Oltenia, Alin Șuiu, a anunțat că lucrările vor fi finalizate în această vară și, tot atunci, apa de izvor din munte va fi furnizată în tot orașul.
„Apă de Isvarna bem și acum de la robinet. Nu în totalitate, nu 100%. Și în momentul de față avem apă de pe firul 1. Apă 100% de Isvarna vom avea din această vară. Din cele 6 tronsoane, 4 au fost finalizate și recepționate 100%. Pe unul dintre ele este și apă. Celelalte două contracte, care nu au fost finalizate pentru că au dat de pânză freatică și s-a dat extensie de timp și s-au prelungit contractele până în vară. În această vară vor fi gata și vom avea și firul 2 pus în funcțiune”, a explicat Alin Șuiu, în cadrul ședinței Consiliului Local, de joi.
Primul fir al aducțiunii de la Isvarna, cu o lungime de 117 kilometri, a fost realizat în perioada 1963 – 1966. Timpul și-a pus amprenta, așa că se impunea o conductă nouă de aducțiune. S-a încercat proiectarea și executarea unui al doilea fir în anii 1991 – 1993, dar demersul a fost întrerupt din lipsă de fonduri. Ideea firului II de aducțiune a fost reluată în 2013.
Contractul de finanțare în valoare de 445.831.222 de euro, privind dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dolj, a fost semnat în anul 2019.
Aducțiunea Isvarna – Craiova (Fir II) a presupus extinderea conductei de apă de la Isvarna cu peste 95 de kilometri și reabilitarea a peste 25 de kilometri din conducta existentă, precum și amenajarea incintei de captare Isvarna și o nouă stație de clorinare. De la acest fir II vor fi alimentate cu apă de munte localitățile Craiova, Filiași, Brădești, Coțofenii din Față, Coțofenii din Dos, Breasta, Scăești, Braloștița, Mischii, Ghercești, Cârcea, Almăj, Ișalnița, Șimnicu de Sus și Pielești (cartier Magnolia), din județul Dolj, respectiv Rovinari, Brănești, Câlnic, Godinești, Plopșoru, Telești, Tismana, Țânțăreni și Bâlteni, din județul Gorj.