Lăcașurile de cult din Râmnicu Vâlcea pregătite pentru Sărbătorile de Paști

Niculescu Andi

În întâmpinarea Sărbătorilor de Paști, mai multe lucrări au fost făcute de Primăria Râmnicu Vâlcea, în preajma unor lăcașuri de cult din municipiu.

Astfel, accesul către Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din cartierul „1 Mai” a fost reabilitat prin montarea de pavele, iar pe strada Barajului a fost amenajat un trotuar către Cimitirul Cetățuia care să ofere o siguranță sporită celor ce vor aprinde o lumânare la mormintele celor dragi în noaptea de Înviere. Municipalitatea a făcut în ultimii ani lucrări de acest fel la mai multe lăcașuri de cult din Râmnic: la Biserica Sfântul Gheorghe de lângă Piața Centrală (reabilitarea spațiului din fața imobilului), la Schitul Cetățuia (asfaltarea drumului de acces pe porțiunea ce aparține domeniului public), la Biserica Râureni (amenajarea unei parcări), la Cimitirul Cetățuia (reabilitarea accesului spre capelă și montarea unei toalete la intrarea dinspre Calea lui Traian) sau la Biserica Sfântul Gherasim de la Iordan de lângă Căminul pentru Persoane Vârstnice din Ostroveni (amenajarea accesului).

Distribuie acest articol